Atenție! CONTROALE în TRAFIC pentru VERIFICAREA TRANSPORTURILOR PUBLICE de PERSOANE și MĂRFURI
Săptămâna aceasta, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea desfășoară, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Vâlcea, o acțiune amplă pe drumurile publice din județ, în cadrul planului de acțiune ROADPOL – TRUCK & BUS.
Activitățile au ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicate autovehicule destinate transportului public de persoane și transportului rutier de marfă, prin verificarea respectării normelor legale în domeniul transporturilor rutiere.
În cadrul acțiunii, polițiștii rutieri verifică legalitatea transporturilor publice de persoane și mărfuri, documentele obligatorii ale conducătorilor auto și ale vehiculelor, starea tehnică a autovehiculelor, valabilitatea inspecției tehnice periodice, respectarea perioadelor de conducere, pauză și odihnă, precum și respectarea regimului legal de viteză.
Totodată, se urmărește identificarea conducătorilor auto care desfășoară activități ilegale de transport public de persoane, precum și prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.

În acest context, în cursul zilei de ieri, pentru abaterile constatate, au fost aplicate aproximativ 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei, fiind reținute 6 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare.
Acțiunile se desfășoară pe principalele artere rutiere din județul Vâlcea și vor continua pe întreaga perioadă stabilită la nivel european, în scopul reducerii riscului rutier și al creșterii siguranței tuturor participanților la trafic.







