Auto furat din Marea Britanie, depistat la Drăgăşani
La sfârşitul săptămânii a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea a fost sesizat de către Registrul Auto Român – Reprezentanţa Vâlcea cu privire la faptul că la data de 19 noiembrie a.c., R. Remus, de 25 de ani, din Mun. Drăgăşani, a prezentat la această unitate un autoturism, în vederea eliberării cărţii de identitate a vehiculului.
Astfel că, în urma verificării seriei de şasiu a autoturismului, personalul autorizat al Registrului Auto Român – Reprezentanţa Vâlcea a constatat faptul că acesta este reclamat ca vehiculul a fost furat din Marea Britanie. Persoana în cauză nu a putut face dovada achiziţionării în condiţii legale a autoturismului, motiv pentru care s-a luat măsura reţinerii autoturismului la sediul I.P.J Vâlcea.
În cauză a fost întocmit dosar penal urmând ca cercetările să fie continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de tăinuire.







