Avem pajişti, dar n-avem norme de bune practici
Cu doi ani în urmă, Parlamentul României a dezbătut şi adoptat Legea nr.214 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor. A fost un act normativ extrem de mult aşteptat având în vedere că el vine să facă ordine într-o zonă cu mare impact economic şi social. Din acest punct de vedere, ţara noastră se află într-un raport favorizant cu celelalte state europene. România dispune de aproape 5 milioane ha de pajişti, păşuni şi islazuri, ceea ce ar permite creşterea a 1,6 milioane bovine şi 12 milioane ovine. Cu asemenea efective, sectorul zootehnic românesc ar fi capabil să furnizeze anual cel puţin 900.000 tone carne şi 2,5 milioane litri lapte a căror valoare, la preţurile actuale, ar depăşi 2,5 milioane euro.
La toate acestea se cuvine să mai adăugăm şi tezaurul melifer al pajiştilor care ar permite obţinerea a peste 150.000 tone miere, adică alte 500 milioane euro.
Suprafaţa pastorală a României reprezintă 0,22 ha pe locuitor faţă de 0,15 ha cât este media europeană. Avem, prin urmare, o bogăţie extrem de importantă pentru economia ţării, dar cu deosebire pentru locuitorii din zonele de deal şi de munte.
Coborând cifrele de mai sus la dimensiunea judeţului Vâlcea, trebuie precizat că 44,5 la sută din teritoriul său agricol îl reprezintă păşunile, ele întinzându-se pe 109.602 ha la care se mai adaugă alte 31.649 ha la fâneţe.
Am stăruit asupra cifrelor pentru a se înţelege de ce crescătorii de animale au aşteptat cu atâta nerăbdare noua lege a pajiştilor şi din ce cauză apariţia ei a adus unele dezamăgiri legate mai ales de ambiguităţile care lasă multe prevederi la libera interpretare. În legea respectivă se prevede, de exemplu, că înfiinţarea asociaţiilor locale şi zonale revine în sarcina şi la latitudinea primăriilor, nu a crescătorilor de vaci şi oi cum ar fi normal. În aceste condiţii, rămâne arbitrară în continuare metodologia de concesionare şi mai ales durata concesiunii. În mod normal, de încredinţarea spre folosire a păşunilor trebuie să beneficieze pe o perioadă de cel puţin 10 ani, nu întreprinzători de ocazie, ci crecătorii de animale ale căror efective sunt înscrise în Registrul Naţional al Exploataţiilor, iar la încheierea contractelor ar trebui să se ţină seama de proporţionalitatea suprafeţelor cu efectivele de animale deţinute de către chiriaşi. Concesionări sau arendări de păşuni se fac de mulţi ani, numai că deseori suprafeţele de păşunat au ajuns pe mâna unor persoane care au rulat afaceri dubioase pe bani mulţi, bani care au luat alte destinaţii fără să fie folosiţi pentru executarea unor lucrări ameliorative pe islazuri şi pajişti. Şi-atunci de ce să ne mai mirăm că suprafeţe întinse de păşuni au căzut pradă vegetaţiei lemnoase invazive?
Cu totul altfel ar sta lucrurile dacă terenurile de păşunat ar fi puse la dispoziţia exclusivă a membrilor asociaţiilor de pajişti. Aceştia pot fi obligaţi prin lege să se îngrijească de întreţinerea drumurilor de acces sau de executarea unor surse de apă pentru adăpatul animalelor, a unor umbrare forestiere, adăposturi, împrejmuiri pentru păşunat raţional, construcţia unor spaţii pentru procesarea laptelui şi aşa mai departe.
Nu în ultimul rând, la repartizarea pajiştilor montane ar trebui să se ţină seama de etajarea altitudinală, adică pajiştile până la 1.600 m altitudine să fie repartizate în mod prioritar bovinelor, iar peste 1.600 m înălţime, păşunile să fie rezervate oilor. Respectarea unor astfel de condiţii, cândva tradiţionale, ar permite şi încadrarea în normele europene clar precizate în Regulamentul CE 889/2008 mai ales sub aspectul agriculturii ecologice. Sunt norme pe care crescătorul român de animale le ştie de-o viaţă, dacă ne referim, bunăoară, la metoda ecologică de fertilizare organică. Târlirea, cum se numeşte pe la noi, are cele mai benefice efecte necostisitoare. Această metodă de fertilizare contribuie excepţional la creşterea calităţii nutritive a ierbii şi fânului, sporeşte de 3-5 ori producţia pajiştilor degradate şi, mai ales, ajută enorm la înmulţirea plantelor furajere valoroase.
Am apreciat intervenţia deputatului de Vâlcea, Constantin Rădulescu, care a cerut Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să grăbească elaborarea normelor metodologice de aplicare a Legii pajiştilor. Este foarte important acest lucru, dar la fel de necesare mi se par şi corecturile ce trebuie aduse la articolele cu ambiguităţi care lasă loc de interpretări subiective, asta dacă dorim, într-adevăr, să avem o lege curată în domeniul organizării, administrării şi exploatării pajiştilor, în consonanţă cu regulamentul CE nr.889/2008, respectiv cu normele şi practicile europene.
Dr.ing ION CÎLEA
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea
