Meta
Realitatea Vâlceană

Avertizare de ninsori şi viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie va emite pentru orele următoare o avertizare de ninsori şi viscol în principal pentru judeţele din sudul ţării, sudul Moldovei, Muntenia şi Dobrogea, a anunţat, la Guvern, conducerea ANM.

Capitala şi 31 de judeţe din sudul, estul şi nordul ţării se vor afla în intervalul joi, ora 18.00 – vineri, ora 20.00, sub cod galben de ninsori şi viscol, potrivit unei atenţionări emise miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Atenţionarea vizează mai întâi, în intervalul joi, ora 18.00 – vineri, ora 8.00, Capitala şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea, Bacău şi Vaslui. Astfel, potrivit meteorologilor, începând de joi seară, în sudul şi sud-estul ţării vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, local peste 25 de litri pe metru pătrat, predominant sub formă de ploaie în jumătatea de sud a Munteniei şi în Dobrogea, mixte în primele ore şi apoi ninsoare în sudul Banatului, Oltenia şi nordul Munteniei. Pe arii restrânse, se va semnala polei.

În toate aceste regiuni, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 de kilometri pe oră. În judeţele din jumătatea de sud a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi a Munţilor Bucegi va ninge, vântul va depăşi la rafală 70 de kilometri pe oră şi va fi viscol, în special în a doua parte a nopţii de joi spre vineri.
În Caraş-Severin, vântul se va intensifica treptat începând de joi dimineaţă, iar vitezele la rafală vor depăşi 70 de kilometri pe oră.

Vineri, între orele 8.00 şi 20.00, vor fi sub cod galben şi judeţele Maramureş, Suceava, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Neamţ, Iaşi, Braşov şi Covasna. Tot de vineri, începând cu ora 8.00, vor ieşi de sub atenţionare judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş şi Teleorman. Potrivit ANM, pe parcursul zilei de vineri va ninge viscolit în Moldova, centrul şi estul Munteniei, Dobrogea şi în zona Carpaţilor Orientali. În Delta Dunării şi pe litoral, în primele ore vor mai fi precipitaţii mixte şi izolat polei. Viteza vântului la rafală va depăşi 60-70 de kilometri pe oră, în special în sud-estul ţării. Meteorologii mai spun că, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă şi până duminică, temporar, vor mai fi ninsori şi intensificări ale vântului, mai ales în sud-estul ţării.

Pentru vineri, autorităţile se aşteaptă la ninsori abundente, viscol şi polei în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi zona montană.

Administraţia Naţională de Meteorologie va emite o avertizare de ninsoare şi viscol pentru judeţele din Moldova, din centrul şi estul Munteniei şi din Dobrogea, a anunţat miercuri, la Guvern, şeful ANM, Ion Sandu. Avertizarea va fi valabilă pentru intervalul 24 ianuarie, ora 18,00 – 25 ianuarie, ora 20,00, a precizat Sandu. “La început, în judeţele din sudul ţării vor fi precipitaţii sub formă de ploaie – peste 25 de litri pe metru pătrat. În cursul nopţii se transformă în zăpadă, dar mai ales în partea de sud, în zona de deal. Judeţele de lângă Dunăre rămân mai mult cu precipitaţii sub formă de ploaie”, a explicat Sandu.

În sudul Moldovei, precipitaţiile vor fi, în cursul nopţii, sub formă de zăpadă. ”Sudul Moldovei, zona Carpaţilor de curbură, Munţii Bucegi – vântul va avea intensificări de 70 de kilometri pe oră cu ninsoare – este viscol. Este în această zonă – joi noaptea, după ora 12,00 noaptea până dimineaţa – acestea sunt zonele cele mai afectate”, a spus şeful ANM.

El a precizat că vineri va ninge viscolit în Moldova, în centrul şi estul Munteniei, în Dobrogea şi în zona de munte, iar joi noaptea şi în cursul zilei de vineri va apărea polei în partea de est a Munteniei şi în Dobrogea.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.