Meta
Realitatea Vâlceană

Avicarvil va investi circa cinci milioane euro pentru deschiderea a 100 de magazine de carne

Avicarvil va investi circa cinci milioane euro pentru deschiderea a 100 de magazine de carne în zona de sud a ţării şi în Ardeal, se arată într-un comunicat transmis miercuri de companie.

Magazinele vor funcţiona sub sigla “La Provincia”, primul fiind deschis săptămâna trecută la Băbeni, Vâlcea.

“Nu excludem în extinderea noastră şi posibilitatea francizării, însă ne vom alege foarte atent partenerii”, a declarat proprietarul Avicarvil, Iustin Paraschiv.

Conceptul magazinelor are în vedere o suprafaţă care poate ajunge până la 150 de metri pătraţi.

Avicarvil se află în Judeţul Vâlcea şi a fost înfiinţată în 2008, când omul de afaceri Iustin Paraschiv a preluat Divizia Agro de la Oltchim. Compania face parte din grupul de firme aparţinând familiei Paraschiv şi are afaceri în domeniul agro-zootehnic, trading şi retail.

În Avicarvil lucrează peste 700 de angajaţi, iar la nivelul grupului numărul acestora depăşeşte 2.000. Alte companii membre în grup sunt: Ana şi Cornel, Carmistin, Ladrisi Grup şi Pajo Holding.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.