Meta
Realitatea Vâlceană

Azi și mâine, PLOI și VREME REA! La munte, deja IARNĂ!

Azi și mâine: vreme rea, cu ploi puternice, ninsori și vânt în intensificare, potrivit informării emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 18 noiembrie, ora 10.00 – 19 noiembrie, ora 14.00. Ploile s-au instalat deja în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, unde se strâng cantități de 20–30 l/mp, iar traficul este afectat în numeroase zone din cauza acumulărilor de apă.

La munte, iarna se instalează în adevăratul sens al cuvântului: ninsorile vor domina treptat întreaga zonă, iar pe creste stratul va depăsi 15 cm.
Vânt puternic în estul, sud-estul și centrul țării se simt intensificări locale și temporare, cu rafale de 40–60 km/h, iar spre noapte vântul devine tot mai prezent și în sud.

Așa cum v-am mai informat, vremea rea a făcut deja pagube în mai multe zone din țară și, potrivit meteorologilor, nici în zilele următoare nu va fi mai bine. Vâlcea a scăpat.
Mii de gospodării din Harghita au rămas fără electricitate din cauza vântului puternic, iar în Braşov, pompierii au fost chemaţi după ce rafalele au luat pe sus mai multe acoperişuri. În alte zone, stâlpii sau copacii de electricitate au fost doborâţi. În Timiş şi Bihor, ploile torenţiale au fost însoţite de tunete şi fulgere.

De asemenea, vremea va intra într-un proces de răcire care va continua şi pe parcursul zilei de miercuri (19 noiembrie), când temperaturile maxime se vor situa între 4 şi 11 grade.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.