Azi-noapte, BRACONAJ PISCICOL la ZĂVIDENI: Opt PLASE , o BARCĂ și PEȘTE, confiscate!
DEPISTAȚI ÎN TIMP CE DESFĂȘURAU ACTIVITĂȚI DE BRACONAJ PISCICOL
În noaptea de 16 martie 2026, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Prundeni, împreună cu reprezentanți ai AJVPS Vâlcea, au depistat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani, din localitatea Ionești, în timp ce desfășurau activități de braconaj piscicol pe lacul de acumulare Zăvideni.
Asupra acestora au fost identificate 8 plase monofilament (50 m lungime și 2 m lățime fiecare), o barcă gonflabilă, precum și aproximativ 40 de kilograme de pește, din speciile crap, plătică și avat.
În urma verificărilor s-a stabilit că doi dintre bărbați dețineau autorizații pentru pescuit comercial, însă pescuitul comercial este interzis pe lacul de acumulare Zăvideni, activitatea desfășurată fiind ilegală. Pentru aceștia urmează să fie dispusă măsura retragerii licenței de pescuit comercial.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru pescuit comercial al resurselor acvatice vii fără autorizație și licență, faptă prevăzută de Legea nr. 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii.
Totodată, uneltele de pescuit, ambarcațiunea și cantitatea de pește au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea vor continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
Respectarea legislației privind pescuitul este esențială pentru protejarea resurselor naturale.
Dacă observați activități ilegale, sesizați 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.







