Meta
Realitatea Vâlceană

Balneologia, poartă către dezvoltarea turismului pe Valea Oltului

Ori de câte ori primesc vizita unor oaspeţi străini nu preget ca, în prezentarea judeţului, să le vorbesc despre staţiunile balneare de pe Valea Oltului ca şi despre miracolul apelor minerale de la Călimăneşti-Căciulata, Govora şi Olăneşti. Fac acest serviciu din dorinţa firească de a găsi fie şi o nişă pentru aducerea în actualitate şi reanimarea a ceea ce era cândva emblema judeţului Vâlcea şi anume turismul balnear.

Nu este doar o problemă de conjunctură.

La nivelul Consiliului Judeţean am conturat deja detaliile unui master plan prin care încercăm să se facă ordine şi să se stabilească obiective clare pentru staţiunile balneo-climaterice, ţinând seama că cele trei „perle” ale noastre au un potenţial consistent spre a atrage interesul touroperatorilor şi investitorilor şi să redevină cu adevărat profitabile. În acest scop, suntem interesaţi să grăbim aplicarea proiectelor privind modernizarea urbanistică şi diversificarea mijloacelor de agrement pe care le mai avem în derulare. Mă refer, concret, la modernizările exterioare din staţiunile Govora Băi şi Călimăneşti-Căciulata, la proiectul „Mirajul Oltului” tot de la Călimăneşti, precum şi la construcţia şi punerea în funcţiune a Centrului Naţional de Informare Turistică Râmnicu-Vâlcea.

Problemele turismului balnear nu sunt specifice doar judeţului Vâlcea, ele trebuind puse, cu aceeaşi preocupare măcar, şi la nivel de ţară.

Un moment favorabil care să dea soluţii îl avem chiar acum. Am în vedere recenta Directivă Europeană privind asistenţa medicală transfrontalieră care urmează să devină operaţională începând din luna octombrie a.c. şi care oferă o foarte bună şansă pentru promovarea turismului medical pe direcţia dezvoltării serviciilor balneare.

Statisticile arată că pe parcursul unui an, România primeşte în medie vizita a aproximativ două milioane de turişti străini, însă, din păcate, doar 2-3% dintre aceştia îşi aleg ca destinaţie staţiunile de tratament balnear. Am aprofundat observaţiile şi am avut surpriza să constat că beneficiarii străini de servicii curative sunt, de fapt, tot români din rândul celor stabiliţi în diferite ţări ale lumii. Pornind de la aceste constatări, am simţit nevoia ca şi pe segmentul atât de favorabil al judeţului nostru – balneologia – să lansăm o ofensivă şi să promovăm o politică mult mai coerentă spre deschiderea totală către turismul european şi internaţional, precum şi către atragerea de investitori care doresc să se implice în dezvoltarea turismului balnear. Ca obiective pe termen scurt, am în vedere contactarea reprezentantului din România al uriaşului touroperator internaţional TUI, domnul Dragoş Anastasiu, pentru ca împreună să găsim o variantă de colaborare prin înfiinţarea unui centru comun de turism la Călimăneşti sau în altă staţiune de pe Valea Oltului. Discuţii pe aceeaşi temă îmi propun să am şi cu Adrian Nacea, consultant în cadrul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, fiu al oraşului-staţiune Călimăneşti, tema dialogului urmând să se axeze îndeosebi pe trei componente: îmbunătăţirea infrastructurii de tratament, creşterea încrederii în serviciile medicale şi obligaţiile operatorilor din staţiunile de pe Valea Oltului pentru siguranţa turismului.

Abordarea mult mai abruptă a acestor probleme vine şi pe fondul unei recente iniţiative a Ministerului pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri. Mă refer la demersurile doamnei ministru Maria Grapini care, din luna martie, a deschis calea colaborărilor cu Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România. Între cei doi parteneri s-a pus problema înfiinţării unei instituţii şcolare care să pregătească forţa de muncă necesară pentru turismul balnear. M-am conectat la această necesitate oferind o soluţie mult mai facilă şi anume reintegrarea în sistemul de pregătire profesională de profil a Grupului Şcolar Economic, Administrativ şi de Turism din Călimăneşti.

Când toate aceste demersuri vor fi aşezate pe aceeaşi linie vom avea motive să sperăm că turismul balnear va deveni un factor atractiv nu numai pentru judeţul Vâlcea, ci pentru economia întregii ţări.

Dr. ing. Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.