Meta
Realitatea Vâlceană

Bărbat de 39 ani din Drăgășani, amendat cu 12.500 lei de PROTECȚIA ANIMALELOR! Altul, din RÂMNIC, amendat cu 1500 lei pentru că N-A ASIGURAT UN ADĂPOST CORESPUNZĂTOR pentru CÂINII pe care-i are la STOENEȘTI

ACȚIUNI pentru PROTECȚIA ANIMALELOR desfășurate de POLIȚIȘTII BIROULUI PENTRU PROTECȚIA ANIMALELOR

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au sancționat, în cursul zilei de luni, 16 februarie a.c., contravențional un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Drăgășani, cu amendă în valoare totală de 12.500 de lei.

Sancțiunea a fost aplicată întrucât persoana în cauză nu a permis organelor de poliție efectuarea unui control la o proprietate unde deținea un exemplar canin de rasă.

De asemenea, acesta nu a putut face dovada identificării și înregistrării animalului prin microcipare, conform prevederilor legale în vigoare.

În situația în care deținătorul nu permite accesul pentru efectuarea controlului, acesta are obligația de a face dovada respectării dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv să prezinte documente din care să rezulte identificarea și înregistrarea animalelor, asigurarea condițiilor minime de bunăstare (adăpost, hrană, apă și îngrijire), precum și respectarea normelor legale privind sănătatea și protecția acestora.

Tot ieri, un alt bărbat, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 1.500 de lei, întrucât nu a asigurat un adăpost corespunzător animalelor deținute la adăpostul pe care îl deține în localitatea Stoenești și nu a putut face dovada identificării prin microcipare pentru trei exemplare canine.

Polițiștii reamintesc faptul că deținerea animalelor implică respectarea strictă a obligațiilor legale privind bunăstarea, identificarea și înregistrarea acestora, iar nerespectarea prevederilor legale atrage aplicarea măsurilor prevăzute de lege.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.