Meta
Realitatea Vâlceană

Bărbat de 39 ani din Hunedoara, DEPISTAT efectuând TRANSPORT cu haine FĂRĂ DOCUMENTE, dar și cu ITP-ul mașinii expirat! SANCȚIUNI pentru NEREGULI

DEPISTAT DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI RUTIER

_*În cadrul operațiunii „TRUCK & BUS”, la data de 5 mai 2026, în jurul orei 12:30, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 39 de ani, din județul Hunedoara, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN7, pe raza localității Bujoreni, efectuând transport de marfă, respectiv articole de îmbrăcăminte, fără a deține o copie conformă valabilă a documentelor de transport.
.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că vehiculul avea inspecția tehnică periodică expirată.

Operatorul de transport a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 6.000 de lei, fiind dispusă totodată măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, conform prevederilor H.G. nr. 1317/2017 privind transportul rutier.

Totodată, certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înregistrare au fost retrase.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto și operatorilor de transport să verifice permanent starea tehnică a vehiculelor, valabilitatea documentelor și să respecte timpii de conducere și de odihnă, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

Acțiunile polițiștilor rutieri vor continua, în vederea prevenirii și combaterii abaterilor de la normele rutiere și a creșterii gradului de siguranță pe drumurile publice.

Comments are closed

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.