Meta
Realitatea Vâlceană

Barca pedelistă e prea mică pentru Gutău, Rădulescu şi Crăciunescu

Mai mare ruşinea pentru liberalii râmniceni conduşi de senatorul Adrănel Cotescu. Au ajuns să fie dominaţi de foştii pedelişti, care deţin majoritatea în Biroul Municipal, cu 12 la 11. De bine ce şi-a făcut treaba, Cotescu a ajuns să-l facă mare pe Grigore Crăciunescu, altfel un om de afaceri ca oricare altul, fără prea mari veleităţi politice. Uite-aşa a devenit Grig vedetă peste noapte, înregistrând singurul succes al aripii PDL din noul PNL. În rest, pedeliştii au pierdut pe toată linia în faţa oamenilor lui Buican. Jenant este că, nemulţumiţi de dominarea la limită a pedeliştilor în Biroul Municipal, liberalii au ajuns în situaţia să reclame chestia asta la Bucureşti, ca şi cum ar fi de competenţa forurilor naţionale să se ocupe de asemenea chestiuni minore. Ăia nu mai ştiu cum să închege o majoritate ca să-l dea jos pe Ponta iar miticii de la Vâlcea se ceartă, precum nişte copii, pe nişte chestiuni ridicole. Dacă erau puternici, liberalii lui Cotescu se impuneau lejer, obţinând fără probleme majoritatea în structura de conducere a filialei municipale.

Însă cel mai interesant va fi când în schemă îşi va face apariţia şi bunul prieten al lui Crăciunescu. Aţi ghicit, este vorba despre nimeni altul decât deputatul Romeo Rădulescu, cel care era să cadă anul trecut victimă a pumnilor lui Grig. Împins de la spate de dorinţa liberalilor de a racola cât mai mulţi parlamentari pentru constituirea unei majorităţi în Senat şi Camera Deputaţilor, Rădulescu îi ameninţă pe foştii săi colegi pedelişti cu o revenire în forţă. El nici nu vrea mult… Doar funcţia de co-preşedinte al PNL Râmnicu Vâlcea, pe care consideră că o merită după ce i-a fost dizolvat după alegerile europarlamentare de anul trecut Biroul Politic Local. Plecat cu arme, bagaje şi câteva zeci de membri la PLR, Rădulescu vrea să profite la maxim de setea de putere a liberalilor. Ştie că dacă nu pune condiţii acum, când aceştia au nevoie de votul lui, mai târziu nu va mai avea nicio şansă. Şi aşa, nu-i pică nici lui prea bine proxima intrare în organizaţia municipală a unui alt bun „prieten” al său, Mircia Gutău. De fapt, problema Grig este cea mai mică, în comparaţia cu dilema Gutău. De-abia în urma confruntării cu acesta se va vedea cine este cu adevărat câştigător al bătăliei pentru supremaţie în PNL Vâlcea. Noi, ca să spunem sincer, cam intuim deznodământul însă, de dragul suspansului, lăsăm lucrurile să evolueze. E păcat să vă stricăm surpriza. (A.T.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.