Meta
Realitatea Vâlceană

Bugetul de stat pe 2012: de unde vin banii şi unde se duc

Guvernul a publicat pe mfinante.ro proiectul legii bugetului pe 2012.

- Veniturile bugetului de anul viitor cresc cu 13,5% faţă de cele din 2011, iar cheltuielile vor stagna, potrivit proiectului.

Anul viitor, Guvernul speră să aibă mai multe venituri la bugetul de stat cu 13,5%, iar valoarea indicatorului să ajungă la 95,6 miliarde de lei. În acelaşi timp, cheltuielile vor rămâne la acelaşi nivel, adică 112,8 miliarde de lei, iar deficitul bugetar va avea o valoare de 17,1 miliarde de lei.

De unde speră Guvernul să obţină aceşti bani? O mare pondere o va avea taxa pe valoarea adăugată, care va aduce în vistieria statului aproape 50 de miliarde de lei, valoare mai mare cu 5,9% decât cea din acest an.

De asemenea, din plata accizelor se vor colecta 19,9 miliarde de lei, mai mult cu 6,2%, iar, din impozitul pe salarii, se vor strânge 13,5 miliarde de lei, în plus cu 3,4%.

Creşteri importante se observă în cazul sumelor primite de la Uniunea Europeană, care vor fi mai mari cu 64% şi vor ajunge la 9,7 miliarde de lei.

Pensiile speciale sunt cu 17% mai mari decât înainte de reformă

Despre proiectul de buget pentru anul 2012 scrie şi ZF.ro,care subliniază că“reforma” sistemului de pensii a majorat pensiile speciale cu 17% în 2012 faţă de 2010. Bugetul pentru pensii al MApN, MAI şi SRI este de 4,4 mld. lei.

Bugetul de pensii pentru Ministerul Apărării creşte în 2012 cu 9% faţă de 2011, până la 2,47 miliarde de lei, pentru Ministerul de Interne cu 5%, până la 1,62 miliarde de lei, iar pentru Serviciul Român de Informaţii cu 6%, până la 327 milioane de lei.

Bugetul de pensii al Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS) creşte cu doar 0,05%. Astfel, statul îşi asumă în bugetul pe 2012 o cheltuială de 4,41 mld. lei cu pensiile celor 159.000 de foşti angajaţi din structurile Ministerului de Interne, Ministerul Apă­rării sau din cadrul Serviciului Român de Informaţii, care vor primi o pensie specială medie de 2.289 de lei pe lună. Pensia “nor­mală” medie încasată de cei 4,76 milioane de pensionari este bugetată pentru 2012 la 747 de lei.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.