Meta
Realitatea Vâlceană

Buican a discutat cu locuitorii din sudul judeţului pe probleme de agricultură

În ultima perioadă, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican a avut o serie de întâlniri cu cetăţenii din zona de sud a judeţului, pentru a identifica problemele cu care aceştia se confruntă şi pentru a le explica principalele prevederi ale Legii Camerelor Agricole, proiect legislativ susţinut de Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Deputatul PNL s-a deplasat în localităţile Ştefăneşti, Suteşti, Lungeşti, Măciuca, Amărăşti, Glăvile şi Voiceşti şi a purtat discuţii cu cetăţenii care au venit în număr mare să îşi facă cunoscute problemele.
Locuitorii comunelor menţionate s-au arătat foarte interesaţi de întâlnirea cu deputatul Cristian Buican, la fiecare dintre aceste dezbateri fiind prezenţi cel puţin 50 de cetăţeni. Cei mai mulţi dintre ei i s-au plâns parlamentarului de lipsa locurilor de muncă, de lipsa de interes a autorităţilor în susţinerea agriculturii şi de slaba dezvoltare a infrastructurii din zonă. Totodată, aceştia au manifestat un interes aparte pentru Legea Camerelor Agricole, motiv pentru care liderul PNL le-a prezentat pe larg prevederile acestei legi. „Prin intermediul acestor structuri intitulate sugestiv Camere Agricole, fermierii vâlceni vor putea beneficia de consultanţă, vor avea acces la seminţe pentru culturi de o calitate superioară, la acordarea directă a subvenţiilor ce li se cuvin şi la posibilitatea de a-şi vinde producţia la un preţ corect şi convenabil. Vom face tot ceea ce ne stă în putere pentru a materializa această idee pentru că susţinerea şi dezvoltarea agriculturii ar trebui să reprezinte prioritatea României, acest domeniu fiind nu doar şansa dezvoltării ţării, ci şi a judeţului Vâlcea, în special a zonei de sud. Cetăţenii prezenţi la aceste întâlniri au fost plăcut surprinşi de faptul că un deputat al Parlamentului României a venit în localităţile lor să le asculte problemele şi de faptul că Partidul Naţional Liberal şi reprezentanţii săi de la Vâlcea se interesează de soarta agriculturii şi ajutorarea fermierilor”, a precizat deputatul Buican după întâlnirea cu vâlcenii din zona Drăgăşani-Bălceşti.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.