Meta
Realitatea Vâlceană

Buşu a pierdut un moment important în cariera sa politică

Adrian Buşu a pierdut un moment important pentru a evolua politic.
Alegerile de săptămâna trecută pentru desemnarea noii conduceri a PSD Vâlcea ar fi putut fi unele reale, dacă Buşu s-ar fi înscris în competiţie. Mulţi îl văd ca pe un om care poate conduce fără probleme organizaţia judeţeană a PSD, mult superior lui Constantin Rădulescu şi, de departe, cel mai bine pus la punct pesedist pe care l-a dat până acum filiala. Pasionat de istorie, economie şi politică, dar nu numai, Adrian Buşu putea, dacă şi-ar fi făcut un plan mai din timp, să emită pretenţii pentru preşedinţia PSD Vâlcea. Şi-ar fi putut face o echipă, ar fi putut aduna în jurul său oameni care cred într-o altfel de politică, mai inteligentă, mai modernă şi mai aproape de ceea ce doreşte electoratul.
Din păcate, Adrian Buşu nu a dorit să se bage într-o luptă cu Constantin Rădulescu, considerând că nu va avea şanse prea mari să-l învingă. S-a resemnat să primească un post de vicepreşedinte în Biroul Permanent Judeţean şi să aştepte încă 4 ani până în vine rândul. Până atunci are destul timp să-şi construiască o strategie coerentă. Merită!
Anemona Tănase

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.