Meta
Realitatea Vâlceană

Campanie de promovare a obiectivelor turistice din Râmnic

În această perioadă, campania de promovare a obiectivelor turistice din municipiul Râmnicu Vâlcea va începe în primă fază cu montarea unui număr de 60 de panouri în dreptul principalelor obiective turistice din oraş
„Principală axă pe care investim este în promovarea agresivă a municipiului Râmnicu Vâlcea, astfel încât în doi ani să devină destinaţie turistică de excelenţă. În paralel cu lucrările de reabilitare completă a bulevardelor care-l străbat, panourile făcute de o companie din Austria vor fi montate în zona obiectivelor de interes. Asta înseamnă peste 30 de biserici de patrimoniu, clădiri cu o arhitectură distincă, parcuri, etc. Fiecare casă care are în istoricul ei un eveniment marcant va fi inscripţionată, fie casă memorială, fie altă locaţie. De exemplu, avem casa unde în noaptea de 22 spre 23 august 1944, a stat ascuns fostul lider comunist Gheorghiu Dej, evadat din lagărul de la Târgu Jiu”, a explicat primarul Romeo Rădulescu.

12  panouri au fost deja montate în zona centrală, în apropierea Palatului de Justiţie,  a Prefecturii şi a bisericilor din Râmnic

„Nu ne vom opri aici, ne gândim deja la trasee de tip circuit auto care să înglobeze atât obiectivele din Râmnic, cât şi din împrejurimi, excursii de la Schitul Cetăţuia aflat pe culmea dealului cu acelaşi nume din cartierul Nord, unde a fost asasinat Radu de la Afumaţi, până la fenomenul carstic din cartierul Goranu – fenomen unic într-un municipiu din România. Se va investi în spaţiul verde, deja Râmnicul lucrează la documentaţia pentru ca în 2014 să fim declaraţi capitală verde a Europei. Bulevardele principale vor avea piste pentru biciclişti, arbuşti plantaţi pe margine şi jardiniere”, a încheiat primarul Râmnicului. (A.T)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.