Cântece, dans, antren și voie bună la început de iunie: Localitățile Drăgășani, Horezu, Mihăești, Berislăvești, Gușoeni și Șirineasa, la ceas aniversar
• Chiar la debutul sărbătorii, joi, 5 iunie a.c., într-un cadru festiv, cu flori și șampanie, primarul orașului Drăgășani, Cristian Nedelcu, a premiat seniorii drăgășeneni cu câte o diplomă de fidelitate și cu premii în bani. Vineri, sâmbătă și duminică, drăgășenenii și invitații au petrecut așa cum impune tradiția!
• Peste 100 de meșteri populari au participat la cea de-a 44-a ediție a Târgului Internațional „Cocoșul de Hurez”, majoritatea fiind din Suceava, Harghita, Olt, Vâlcea sau Gorj. Toți meșterii locali de pe strada Olari au fost și ei prezenți la târg.
• Tot în straie de sărbătoare au petrecut și locuitorii din Mihăești, Berislăvești, Gușoeni și Șirineasa
La începutul lunii iunie a.c., locuitorii din „Orașul Viilor”, Drăgășani, au fost în sărbătoare. Programul evenimentelor a debutat joi, 5 iunie, la cinematograful din municipiu, cu festivitatea de premiere a cuplurilor drăgășenene care au aniversat 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, dar și a unei doamne care a împlinit cel puțin 100 de ani de viață. Momentul a fost marcat de rularea, în premieră, a unui film în format 3D, dedicat cuplurilor de aur prezente. La eveniment, alături de primarul Cristian Nedelcu, au participat oficialități ale județului: președintele Consiliului Județean, Ion Cîlea, deputații Cristian Buican și Constantin Rădulescu, vicele CJ, Bogdan Pistol, dar și prefectul Dumitru Cornoiu.
În discursul său, Ion Cîlea, președintele Consiliului Județean a vorbit despre proiectele și realizările primarului din Drăgășani, care, în ciuda tuturor piedicilor a reușit să facă tot ce și-a propus. „Mă simt deosebit de onorat și bucuros să fiu astăzi în mijlocul dumneavoastră la cea mai frumoasă zi a municipiului Drăgășani. Organizarea acestui complex de manifestări este motivată nu numai de trecutul istoric, care însumează 479 de ani de atestare documentară, dar și de faptul că municipiul podgoriilor Drăgășani are multe alte bogății spirituale, iar tradiția acestor locuri este dată de frumusețea dealurilor, încărcate cu aromele soiurilor de struguri. Am venit cu foarte multă plăcere la Drăgășani, dat fiind că am un respect deosebit pentru primarul Cristian Nedelcu, pentru echipa dânsului de la Primărie și, referindu-mă la dânsul, vă spun sincer că este un om foarte ambițios, inteligent, în ciuda tuturor celor care îl mai atacă și nu îl lasă să facă ceea ce trebuie, așa cum se întâmplă și la mine, dânsul își vede de treabă. Împreună cu echipa de la primărie a schimbat deja fața municipiului Drăgășani. La ora actuală, are elaborate o serie întreagă de proiecte, mai precis 26, dintre care 18 sunt implementate, și a atras o importantă sumă de bani din fonduri europene, care este folosită în municipiu”, a declarat președintele CJ, Ion Cîlea.
Cocoșul de Hurez, manifestare culturală, de tradiție, cam prea politizată
Peste 100 de meșteri populari au participat la cea de-a 44-a ediție a Târgului Internațional „Cocoșul de Hurez”, majoritatea fiind din Suceava, Harghita, Olt, Vâlcea sau Gorj. Toți meșterii locali de pe strada Olari au fost și ei prezenți la târg.
La festivitate au participat, alături de primarul orașului Horezu, Ilie Fârtat, subprefectul Aurora Gherghina, Florin Epure – director al Direcției Județene pentru Cultură, Eugen Petrescu – președinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Vâlcea, episcopul vicar Emilian Lovișteanul, lt. col Doru-Ionel Țugulan – reprezentant al Garnizoanei Rm. Vâlcea, din partea politicului fiind prezenți reprezentanți PNL, respectiv parlamentarii Remus Daniel Nițu și Cristian Buican, din partea CJ, Dumitru Persu și Bogdan Pistol, din partea PSD, deputatul Costi Rădulescu, echipa TSD, senatorul Laurențiu Coca și consilierul județean, Adrian Bușu, iar din partea PDL, șeful Romulus Bulacu, Samoil Vâlcu, dar și echipa OTPDL.
Cea de-a 44-a ediție a târgului s-a desfășurat timp de trei zile pe platoul stejarilor seculari din Horezu, în organizarea Primăriei orașului, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism. Festivalul a debutat vineri, printr-un simpozion dedicat turismului cultural, unde s-a abordat subiectul patrimoniului UNESCO, având în vedere că orașul Horezu este înscris pe lista acestei agenții cu două obiective – Mănăstirea Hurezi și ceramica locală.Sâmbătă s-a desfășurat concursul, în urma căruia s-au acordat la finalul târgului premii pentru cele mai frumoase obiecte de lut realizate de meșterii populari. Festivalul a mai inclus spectacole de teatru, concerte de muzică pop și folclor, precum și mai multe manifestări dedicate “Anului Brâncoveanu”, dar, bineînțeles nici politica nu putea lipsi, astfel că discursurile pompoase ale politicienilor au avut un rol important în această manifestare.
7 iunie, ziua localității Mihăești
Tot sâmbătă, 7 iunie, a avut loc cea de-a VI-a ediție a „Zilei comunei Mihăești” și cea de-a IV-a ediție organizată de primarul Constantin Bârzăgeanu. Evenimentul s-a desfășurat în parcul amenajat în imediata apropiere a primăriei și căminului cultural, eveniment la care au participat președintele Consiliului Județean, Ion Cîlea, prefectul județului, Dumitru Nicu Cornoiu, deputații Constantin Rădulescu și Cristian Buican și președintele PDL, Romulus Bulacu, dar și consilierul județean, Adrian Bușu.
După discursurile invitaților politici, elevii din Mihăești au susținut un frumos program artistic. De la ora 16.00, a urcat pe scenă ansamblul „Rapsodia Vâlceană”, iar de la ora 22.00, localnicii au putut asista la un frumos foc de artificii. Ca în fiecare an, evenimentul a fost organizat în cinstea fiilor comunei Mihăești, printre care se numără și profesorul Alexandru Popescu-Mihăești, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, medicul Streinu Cercel și alte personalități născute în localitatea vâlceană.
„Suntem deja la a patra ediție pe care o organizez eu, în calitate de primar. Este o zi de sărbătoare pentru locuitorii comunei și un prilej de a ne întâlni și a socializa, într-o atmosferă de voie bună”, a spus primarul Constantin Bârzăgeanu.
8 iunie, Ziua localităților Berislăvești și Gușoeni
Duminică, 8 iunie 2014, și comuna Berislăvești a fost în sărbătoare, primarul Ion Bușagă organizând a cea de-a V-a ediție a Zilei Localității.
După oficierea slujbei religioase pentru cuplurile care au împlinit 50 ani de conviețuire a fost inaugurat noul sediu al Primăriei Berislăvești. În cadrul manifestărilor au fost premiați și elevii care au ocupat primele locuri la diferite secțiuni ale concursului județean „Vâlcea – Colț de rai”. A urmat hora satului la care au participat foarte mulți localnici și invitați, care au petrecut până seara târziu.
Bineînțeles, nici primarul Nicolae Concioiu, de la Gușoeni, nu s-a lăsat mai prejos și a organizat ca la carte ziua comunei pe care o conduce.
De Rusalii, luni, 9 iunie, Călușarii au jucat la Șirineasa
Iar în data de 9.06.2014, adică luni, în sfârșit, de Rusalii, a sosit și rândul localității Șirineasa să îmbrace straie de sărbătoare, eveniment de-a cărui organizare s-au ocupat primarul Dan Săraru, dar și viceprimarul Ion Streinu.
Cum bine știți, n-a lipsit jocul Călușarilor, care i-a încântat pe toți cei prezenți la manifestare. Și primarul de la Bălcești, Ion Curelaru, a însoțit grupul de copii, îmbrăcați tradițional, din comuna pe care o conduce.
Anemona TĂNASE





















