Meta
Realitatea Vâlceană

Cârcoteli și șușoteli

Demisie în bloc în organizația municipală a PDL?! Deputatul Rădulescu speră că odată cu plecarea sa din partidul în care a activat de la începutul anului 2000, „dezertează” și 500 de membri „cinstiți și corecți”. Oare chiar așa să fie? Mulți se întreabă cine mai rămâne alături de conducerea actuală a partidului… Răspunsul va fi dat joi, 18 septembrie a.c., în sala Filarmonicii Ion Dumitrescu, la ora 19.00, când va vedea Rădulescu pe cine mizează și pe cine nu!

Nu putem să nu menționăm aici și „clevetirile” unui membru marcant al PDL care i-a fost șef de campanie lui Rădulescu, „dovedindu-se de-atunci  păgubos” – după cum a afirmat cineva – , întrucât Romeo a pierdut cu brio fotoliul de primar!

Acum întrebarea e cât va rămâne independent, așa cum a declarat Rădulescu, către ce partid se orientează… Vă vom ține la curent!

……………………………………………………………………………

Nu ne-am fi imaginat vreodată că se va ajunge în așa situație, dar am văzut-o pe-asta! Și la Consiliul Județean și la Primăria Râmnicului, o anumită parte dintre consilieri par a fi mai rău ca-n schițele lui Caragiale! Este inadmisibil ce se întâmplă! Acțiunile anumitor consilieri depășesc „cetățenii turmentați” care acționau într-un fel anume „Eu cu cine votez?” „Eu votez pentru contra” – aici, fiecare consilier trăgându-și jar pe turta sa, în niciun caz pledând pentru interesul vâlcenilor! Care va fi finalitatea acstui act, vom trăi și-om vedea, dar e clar că în perioada următoare vom mai asista la astfel de „scene”, vrem-nu vrem!

……………………………………………………………………………

Par adversari politici, dar „colaborează” de minune în administrație, cel puțin așa se pare! Legal, dar imoral… Nu se poate să fie vorba de amestecul unuia în vreo lucrare, că hop, apare și celălalt și-l completează…Unde mai pui că amândoi au fost și șefi de partid la muncipiu, dar și edili! Dacă unul e acuzat de ceva, imediat „îl pasează” pe celălalt, c-a făcut și c-a dres… Mai are rost să vă spunem că și betonul și țeava sunt compatibile?…

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.