Cârcoteli şi şuşoteli
După protestele de la Oltchim, a fost rândul muncitorilor de la USG să-şi exprime off-urile în faţa sediului administrativ! Astfel, duminică, 18 februarie a.c., vreo 200 de muncitori, în frunte cu sindicalistul A.M, au scandat în faţa USG.
Degeaba a încercat directorul financiar, Pietrowski, să-i liniştească, totul a fost de moment deoarece, dacă nu se iau măsurile necesare pt redresarea situaţiei, muncitorii vor face grevă generală în 27 februarie 2013.
Atunci să-i vedem pe polonezi, oare ce mai zic? Cum scot cămaşa curată? Bine ar fi să nu se ajungă la asta!
• • •
În rândul tinerilor liberali s-a instaurat o tensiune deoarece s-a întâmplat ceva neprevăzut de ei, dar dirijat de alţii mai mari. Dacă până acum favoritul în lupta pentru şefia TNL era un tânăr s-a implicat foarte mult în ultimul timp în administraţia locală, plus că s-a mai ocupat şi de pizza, iată că s-au schimbat lucrurile şi i-a cam luat faţa un tot un tânăr, dar de mai puţin timp liberal, ţinând cont că până mai ieri era în rândurile TSD. Dar se pare că are susţinere puternică avocatul. Vom vedea cine câştigă până la urmă!
• • •
Că tot a venit vorba de avocaţi, o fată de avocat, domnişoară educată şi de familie bună, e foarte supărată pe un actual avocat deoarece susţine că tânărul s-a folosit de sentimentele ei până şi-a făcut stagiatura sub aripa ocrotitoare a mamei sale, care a avertizat-o de la început că nu e băiat serios.
A avut şi dreptate întrucât imediat ce s-a văzut avocat a renunţat foarte uşor la relaţia lor care i-a adus numai beneficii şi s-a cuplat c-o altă colegă de barou, sub motivul că aveau subiecte comune…
• • •
Ţigăncile care-şi duceau veacul pe lângă Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea au cam luat frica să „se mai lipească” de vreun portofel străin deoarece numai în ultima săptămână Poliţia a prins vreo trei-patru.
Este foarte bine că s-a întărit paza, ca să zicem aşa, întrucât doamnele de etnie romă nu numai că se ocupau cu „ciorditul”, mai mult, agresau verbal nu doar cetăţenii, ci şi cadrele medicale cu fel şi fel de întrebări…Plus ghicitul, principala meserie….
Săracii oameni, după ce că sunt bolnavi şi plini se griji, mai trebuie să fie şi cu ochii pe genţi, altfel în secunda doi au rămas fără ele!







