Meta
Realitatea Vâlceană

Cârcoteli şi şuşoteli

Aşa cum preconizam, nu 19 martie a fost data decisivă pentru soarta primarului Râmnicului, sentinţa definitivă dându-se pe 26 martie! Sau poate şi atunci se va mai găsi ceva pentru propunerea unui alt termen ?!? Vă vom ţine la curent!

………………………………………..

Este incredibil ce-a putut să declare într-o publicaţie locală un personaj din zona de sud a judeţului! Poate nici n-o fi adevărat, altfel tindem să credem că reputatul politruc s-a pierdut în „amănunte”! Cum e posibil să vinzi „gogoşi furioase” când, de fapt, toată suflarea din zona aceea ştie care e realitatea ?! ?

Poate ar trebui, dacă tot iese în faţă cu declaraţii, să spună, de fapt ce interesează opinia publică, nu să se ascundă sub fusta… ştie el a cui! Doamna nu merită să fie, pur şi simplu, folosită ca scuză când, de fapt, alta e realitatea! Şi noi ştim care este!

…………………………………………………………………..

Ce se întâmplă în politică, nu credem că mai înţelege nimeni! Azi se fac alianţe, mâine se schimbă…Să vedem la sfârşitul lunii, la o şedinţă importantă, în ce bărci se situează distinşii politicieni vâlceni. Că tot zic unii una şi, de fapt, fac alta!

Mai e puţin şi ne convingem care şi în ce ape se scaldă…

………………………………………………………………………………..

În această perioadă e mare bătaie pe funcţii la nişte instituţii vâlcene! Se mai fac glume, se mai pariază, dar, în fond, fiecare îşi urmăreşte ţinta! Oare câţi din cei vizaţi vor reuşi ce şi-au propus?

Şi noi am pariat pe cineva, suntem aproape convinşi că o doamnă va reuşi să-şi păstreze funcţia, spre dezamăgirea cuiva care demult îşi dorea acest post! Deh, drumurile la Bucureşti, dar şi echipamentul din „dotare”, au avut şi ele o mică contribuţie la menţinerea stabilităţii, nu credeţi?

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.