Cârcoteli şi şuşoteli
Incredibil ce s-a întâmplat marţi seara la un post local de televiziune. Moderatorul a fost acelaşi, însă invitatul, pe cine ştie ce criterii o fi fost ales, chiar a fost o surpriză! Spunem asta deoarece au început să zbârnâie telefoanele, toţi spunând acelaşi lucru: „Ai văzut cine e la emisiuneee acum????” Cert e că a făcut rating! După CATE s-au întâmplat, nimeni n-ar mai fi crezut…
Insă un lucru e cert, indiferent de motive, revenirea invitatului pe sticlă n-a adus prea multă bucurie pentru râmniceni, cel puţin acum, deoarece îl susţinea cu tărie pe un paraşutat de la centru (acelaşi candidat care l-a înnebunit pe colegul Voicu de la Etalon, mologând două ore despre Vâlcea de acum 20 de ani şi despre OZN-uri). Cum să preferi pe cineva din afară, când avem un candidat de-al nostru care se bucură de încrederea oamenilor, care într-adevăr a făcut ceva pentru comunitatea vâlceană şi care merită să fie deputat!
Oricum, încurcate sunt căile Domnului, dar mai încurcate sunt căile politicii, asta e clar!!!
Că tot suntem în febra campaniei electorale, la început toţi candidaţii speră… {ncet, încet, lucrurile se clarifică şi cine merită să iasă, iese…Cine nu… asta e!! Cert este că acum nu prea se mai dau bani, iar alţii, care s-au obişnuit cu sume colosale, consideră că afacerea lor e în colaps… Dar deh, remuneraţie după buget!
Foarte mulţi, în această perioadă, se agaţă de imaginea preşedintelui CJ, Ion Cîlea. Săracul om, e pur şi simplu sufocat…Unde este câte-un eveniment, unde-s blitz-uri, hop şi ei lângă preşedinte, doar-doar or prinde un plus de imagine…că se ştie cine are priză la oameni. Şi când ne gândim ce spuneau mai demult…numai cuvinte de laudă şi respect nu erau!!! {n mod sigur nici preşedintele CJ n-a uitat…







