Cartierul 1 Mai are străzi moderne
Municipalitatea a reuşit să finalizeze programul de asfaltarea a străzilor stabilit pentru toamna acestui an. Stabilind ca prioritate modernizarea străzilor din municipiu au fost asfaltate toate arterele rutiere din cartierul 1 Mai.
„Noi, ca administraţie locală, suntem preocupaţi de reabilitarea arterelor rutiere din oraş. În Cartierul 1 Mai străzile necesitau asfaltare în totalitate, am refăcut şi trotuarele. Astfel, străzile 1 Mai, Mircea Eliade, Geoge Enescu, Alexandru Sahia au fost incluse în acest amplu proces de modernizare, fiind asfaltate în această toamnă. Echipa care se află în prezent la conducerea administraţiei locale a municipiului este receptivă la toate problemele cetăţenilor. În ultimii 7 ani i-am obişnuit pe locuitorii municipiului cu infrastructură modernă şi vom continua pe această linie. Ne dorim ca locuitorii oraşului să circule pe străzi adecvate”, a declarat viceprimarul Cosmin Constantinescu
Anemona TĂNASE







