Meta
Realitatea Vâlceană

CAS a descoperit nereguli în eliberarea reţetelor compensate

Zeci de medici de familie şi alţi câţiva pacienţi au fost prinşi pe picior greşit de reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vâlcea. Peste 120 de medici de familie au eliberat reţete compensate cu gratuitate de 90% unor pacienţi care îndeplineau, de fapt, condiţiile de gratuitate la tratamente de doar 50%.  Vina medicilor a fost aceea că nu au verificat dacă pacienţii îndeplineau condiţiile legale de acordare a unor astfel de gratuităţi: pensionari cu venituri sub 720 lei sau persoane fără venituri.

În vizorul celor de la CAS Vâlcea se află şi şase persoane care au declarat că nu au venituri, când ele aveau, de fapt. Prejudiciul creat, în aceste condiţii, trece uşor de 40.000 de lei, banii urmând  a fi recuperaţi fie de la persoanele care au declarat fals în acte, fie de la medici care nu au solicitat acestora declaraţiile cu venituri. (A.T)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.