Câştigătorii la table şi biliard premiaţi de CAR Pensionari cu produse naturiste
Preşedintele CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea, Grigore Răban ne-a oferit informaţii privind situaţia împrumuturilor şi serviciilor auxiliare din cadrul CAR-ului pe luna aprilie a.c.
„În luna aprilie 1.062 de pensionari au făcut împrumuturi în valoare totală de 1.375.305 lei. La suma de 3000 de lei s-au împrumutat 47 de persoane, la suma de 2500 lei s-au împrumutat 18 pensionari, la 2000 lei s-au împrumutat 42 de membri CAR, la 1500 lei – 102, iar la valoarea de 1000 lei s-au împrumutat 646 pensinari.
S-au înscris 73 de membri la CAR Pensionari şi au decedat 56. Pentru moştenitorii celor decedaţi, consiliul director al instituţiei a decis să ridice ştacheta la împrumuturi. Astfel, dacă până acum se acorda suma de 450 de lei în cazul unui deces, acum se va acorda moştenitorilor 500 de lei.
Astefel că moştenitorilor celor decedaţi luna trecută li s-a oferit un ajutor de înmormântare în valoare totală de 24.140 lei. De asemenea tot consiliul director a decis acordarea ajutorului de procurare ochelari celor care au pensii de cel mult 1000 de lei. Până în prezent au beneficiat de acest sprijin financiar cei ale căror pensii nu depăşeau 900 de lei. Astfel că acum primesc ajutor şi cei cu pensii de 1000 de lei, fiind vorba de câte 35 de lei. Aşadar luna trecută s-au acordat 12 ajutoare pentru achiziţionarea ochelarilor, în valoare de 418 lei. Tot de 35 de lei beneficiază şi pensionarii care au nevoie de procurarea unui aparat auditiv, dar până în prezent nu am avut nici o solicitare. De asemenea s-au oferit 9 ajutoare pentru tratamente la băi în valoare totală de 315 lei” a relatat Grigore Răban.
Preşedintele CAR Pensionari, Grigore Răban a mai completat: „Luna trecută şi cabinetele medicale au fost frecventate de vârstnicii cu probleme de sănătate. Astfel, la Cabinetul de stomatologie au fost 97 de pacienţi, iar 32 de persoane au apelat la serviciile Cabinetului de masaj. {n ceea ce priveşte celelalte servicii auxiliare putem spune că 125 de bărbaţi s-au tuns la frizeria din cadrul CAR-ului, iar la coafor 125 de doamne şi-au aranjat părul. De asemenea clubul a fost frecventat de 615 de pensionari. Vreau să menţionez faptul că în perioada 29-30 aprilie a.c., la Clubul pensionarilor a avut loc la concursul memorial „Dumitru Anescu” la table şi biliard, iar locul I la table a fost ocupat de Alexandru Cârciog, iar la biliard locul I a fost câştigat de Mihai Stoiculescu care au fost premiaţi cu produse naturiste”.
Neonilia STAN







