Meta
Realitatea Vâlceană

Caz de interes major la Tetoiu: Doi suspecți, 9 dosare penale, 10 infracțiuni de furt calificat și arestare preventivă decise de organele abilitate

În perioada iunie -octombrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliției Tetoiu au fost sesizați cu privire la comiterea de persoane necunoscute a mai multor furturi și tentative de furt din locuințe și lăcașuri de cult  pe raza comunei Tetoiu.

În data de 3 octombrie a.c., pentru probarea activității infracționale, polițiștii au efectuat percheziții domiciliare la locuințele a doi suspecți, M. Ion și P. Gheorghe, ambii din comuna Tetoiu. Cu ocazia perchezițiilor au fost identificate bunuri provenite din săvârșirea infracțiunilor.

De asemenea, în aceeași zi, M. Ion, de 30 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratul de Poliției Județean Vâlcea.

Cercetările au fost continuate în vederea administrării tuturor probelor, reușindu-se  probarea activității infracționale a celor doi suspecți în 9 dosare penale, pentru săvârșirea de către aceștia a 10  infracțiuni de furt calificat și tentativă la furt.

M. Ion a fost prezentat instanței de judecată, magistrații admițând  propunerea Parchetului de le lângă Judecătoria Bălcești și  a dispus  arestarea preventivă pentru 30 zile.

În prezent, bărbatul este încarcerat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratul de Poliției Județean Vâlcea.

Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi. (A.D.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.