Meta
Realitatea Vâlceană

Ce-i aşteaptă pe profesori în 2012. Cum vor putea ocupa un post fără titularizare, dar cu examen

Examenul de titularizare va deveni amintire din anul şcolar 2012-2013, când cadrele didactice se vor angaja pe bază de concurs, aşa cum se întâmplă şi în alte domenii.
După rezultatele dezastruoase de la examenele de titularizare din ultimii ani, Ministerul Educaţiei a schimbat modul în care se ocupă locurile de profesori şi învăţători. Cei care vor să lucreze în învăţământ sau să îşi gsească un post mai bun vor fi nevoiţi să susţină un concurs la unităţile şcolare care au posturi disponibile. Ei vor semna un contract de muncă direct cu şcoala respectivă, iar acesta poate fi pe o perioadă determinată, stabilită de consiliul de administraţie al unităţii.

Legea Educaţiei stabileşte criteriile pe care trebuie să le îndeplinească fiecare candidat la un post – să aibă studii superioare în specialitatea respectivă, un master didactic de doi ani şi un stagiu practic de un an, sub supravegherea unui profesor mentor. Cei interesaţi vor putea consulta lista cu posturile disponibile la sediile inspectoratelor şcolare şi ale unităţilor de învăţământ.

Metodologia se lasă aşteptată

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi pentru că Ministerul Educaţiei nu a realizat încă metodologia necesară. “Trebuie făcuţi anumiţi paşi care nu s-au făcut. Mai întâi trebuie să apară metodologia referitoare la consiliile de administraţie ale şcolilor şi apoi va fi schimbată componenţa acestora. Mi-e teamă că şi în 2012 vom avea titularizare”, a declarat Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Schimbarea sistemului nu îi va afecta pe profesorii titulari care îşi păstrează posturile. În cazul în care se va face o restrângere de activitate, ei pot opta pentru transferul pe alt post. Cadrele didactice netitulare calificate, care au participat la concursul de titularizare în ultimii trei ani, au obţinut cel puţin nota 7 şi au ocupat un post, devin titulari ai şcolii respective dacă se certifică viabilitatea postului şi dacă va fi de acord consiliul de administraţie al şcolii. Tot consiliul va stabili condiţiile şi modalităţile de ocupare a posturilor disponibile.

În ce constă concursul

Legea Educaţiei stabileşte probele pe care le vor susţine candidaţii pentru un post în învăţământ. Este vorba despre o probă practică sau inspecţie specială la clasă şi proba scrisă din didactica specialităţii pentru cei care vor fi angajaţi cu contract de muncă.

Personalul didactic asociat, plătit la oră, şi cadrele didactice pensionate vor fi obligate să prezinte un CV şi să susţină un interviu. După ce vor fi angajaţi, noii profesori se pot trezi cu alte probleme. De exemplu, unui cadru didactic care preda Geografie la o şcoală la ţară şi are numai opt ore pe săptămână, faţă de norma didactică completă de 18 ore, i-ar fi aproape imposibil să facă rost de un alt angajament la o altă şcoală.


Rezulalte dezastruoase în 2011

Eliminarea concursului de titularizare vine după rezultatele foarte proaste obţinute de profesorii în devenire în 2011. Atunci, doar 31% din cei care au susţinut concursul au obţinut note peste 7, ceea ce le-a dat dreptul să poată opta pentru titularizare, iar cei care au luat între 5 şi 7 au avut la dispoziţie posturile de suplinitori.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.