Meta
Realitatea Vâlceană

Ce ia Guvernul, dă înapoi Justiţia!

Justiţia anulează pe bandă rulantă măsurile anti-criză dictate de Guvernul Emil Boc, mai nou, magistraţii dau înapoi funcţionarilor şi diferenţa de 25% tăiată din leafă.

Ce ia Guvernul dă înapoi Justiţia! Cam aşa stau lucrurile cu măsurile anti-criza din România. Practic, prin deciziile luate de magistraţi, Justiţia anulează deciziile pe care Guvernul Emil Boc le-a luat şi anume reducerea cheltuielilor publice dar şi a numărului de angajaţi din aparatul de stat. Pe rolul justiţiei, în diferite faze procesuale, se află mai multe procese prin care bugetarii contestă măsurile luate de guvernanţi.

Nemulţumiţi că le-au fost diminuate salariile, 35 de magistraţi şi asistenţi judiciari de la Tribunalul Vâlcea, chiar şi preşedintele Tribunalului, Petre Dinescu, au dat statul în judecată pentru a primi cei 25 % reţinuţi abuziv. Cei care au fost daţi în judecată (pârâţi) din dosar sunt: MJ, CAP Piteşti, Tribunalul Vâlcea şi Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

La 3 martie 2011, magistraţii au admis acţiunea colegilor, iar în încheierea de şedinţă se specifică: „Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor diferenţa dintre salariul ce trebuia să fie acordat potrivit Lg. 330/2009 şi cel încasat efectiv, stabilit în baza Legii 118/2010 pe perioada 3.VII.2010 – 31.XII.2010 şi în continuare, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii efective”. Acum se redactează comunicarea, care poate dura până la 30 de zile, apoi pârâţii au la dispoziţie 10 zile, de la comunicare, să atace la CAP Piteşti, cu recurs, soluţia.

Carmen CĂLIN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.