Meta
Realitatea Vâlceană

Cea mai lungă ședință de Consiliu Local: Timp de peste trei ore au fost aprobate puncte stringente pentru Râmnic

• Echipa de conducere completă la Primăria Râmnicului: PSD-istul Vasile Cocoș, votat viceprimar

• Consilierii locali au votat, dacă și ADI Apa Vâlcea aprobă, râmnicenii nu vor mai plăti apa meteorică (apa rezultată din precipitații: ploaie și zăpadă)

5 noi reprezentanți  ai Consiliului Local în AGA la societatea de transport local, ETA.

• Zilele „Imnului Național”, vor fi organizate în perioada 25-29 iulie 2014, iar programul va fi unul inedit cu următorii artiști sau trupe muzicale: Ami, Bere Gratis, Alessia, Corina, Spitalul de Urgență, Rapsodia Vâlceană, Mariana Ionescu Căpitănescu, Ionuț Dolănescu și Doinița, Prometeu, Midnight Raiders și Ștefan Bănică Jr.

Consilierii locali au decis: Persoanele fizice din asociațiile de proprietari și locatari nu vor mai plăti apa meteorică

În ședința Consilierilor locali, un punct important l-a reprezentat „Mandatarea reprezentantului municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor în ADI APA Vâlcea pentru a propunere modificarea și completarea regulamentului serviciului de alimentare cu apă și canalizare, în sensul de a elimina cantitatea de apă meteorică din calculul tarifului pentru persoanele fizice din Municipiul Râmnicu Vâlcea”. Pus pe ordinea de zi la punctul diverse, proiectul de hotărâre a fost dezbătut în finalul ședinței și a avut parte de câteva discuții, însă, în final, toți consilierii l-au votat.  Tot aici, consilierul PSD, Gheorghe Mihăilescu, a solicitat ca în hotărâre să fie făcută precizarea că scutirea de taxa pe apa meteorică se aplică și persoanelor fizice din asociațiile de proprietari și locatari pentru a nu exista confuzii

Așadar, reprezentantul Consiliului Municipal în AGA Apavil va propune ADI Apa Vâlcea modificarea și completarea regulamentului serviciului de alimentare cu apă și canalizare, în sensul de a elimina cantitatea de apă meteorică (apă reezultată din precipitații: ploaie și zăpadă) din calculul tarifului pentru persoanele fizice din Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Echipa de conducere completă la Primăria Râmnicului: PSD-istul Vasile Cocoș, votat viceprimar

Aproape de finalul ședinței ordinare de luni, consilierii locali din Râmnicu Vâlcea au votat un nou viceprimar care să preia temporar atribuțiile lui Gigi Matei până la organizarea de alegeri parțiale, cât timp ce acesta îndeplinește atribuțiile de primar interimar. Cu o majoritate de 13 voturi pentru și cu cei 9 liberali plus democrat-liberali împotrivă, Vasile Cocoș a fost ales să ocupe al doilea birou de viceprimar, rămas vacant de la finele lunii martie 2014.

Mulțumesc tuturor celor de aici, atât celor care m-au votat, cât și celor care nu m-au votat și le mulțumesc și reprezentanților mass-media pentru obiectivitatea cu care au reflectat toate ședințele noastre. Pentru mine, aceasta este o provocare și o muncă în plus, dar o fac spre binele cetățeanului. Vom încerca în perioada următoare să identificăm acele priorități care vin să îmbunătățească traiul locuitorilor orașului. Asta înseamnă locuri de muncă, un confort urban, infrastructura rutieră, investiții ale banului public cu chibzuință”, a declarat noul viceprimar al Râmnicului, consilierul PSD, Vasile Cocoș.

Așadar, Primăria Râmnicului are acum conducerea completă, în frunte cu Gigi Matei, primar interimar și cei doi viceprimari Eduard Vârlan și Vasile Cocoș.

Consilieri revocați , alți 5 noi reprezentanți  ai Consiliului Local în AGA la ETA

Tot în ședința din data de 30 iunie a.c., consilierii municipali ai Râmnicului au votat și revocarea reprezentanților Consiliului Local în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC ETA SA și desemnarea altor reprezentanți. Motivul revocării a fost acela că reprezentanții Consiliului Local, respectiv Vasile Cocoș, Ion Gherghinaru, Bogdan Pruteanu, Bogdan Costinescu și Liviu Boban nu și-au dus la îndeplinire mandatul acordat de colegii lor de a schimba Consiliul de Administrație al societății.

O dată revocați din funcție reprezentanții Consiliului Local în AGA la SC ETA, s-a trecut la nominalizarea altor cinci consilieri care să reprezinte municipiul în Adunarea Generală. Din partea consilierilor municipali au venit 8 propuneri pentru cele 5 locuri, așa că s-a trecut la vot secret, conform legii.

Noii reprezentanți ai Consiliului Municipal Râmnicu Vâlcea în AGA la SC ETA SA sunt: Maria Carmen Preda (PPDD), care a obținut 19 voturi, Adina Dobrete (PSD) – 17 voturi, Maria Bobeanu (UNPR) – 16 voturi, Marin Olteanu (PSD) – 15 voturi, Iulian Voicu (independent) – 14 voturi. Mai precizăm faptul că printr-o altă hotărâre de Consiliul Local adoptată, noua AGA de la ETA a primit un mandat special de a majora capitalul social al societății cu 500.000 lei.

Zilele „Imnului Național” vor fi organizate în perioada 25-29 iulie 2014, în Râmnic

Anul acesta se împlinesc 166 de ani de când imnul de astăzi al României – pe atunci cântecul revoluționar „Deșteaptă-te, române!”, ale cărui versuri aparțin lui Andrei Mureșan, iar muzica lui Anton Pann – era cântat, pentru prima oară, într-un cadru oficial, în spațiul  actualului Parc Zăvoi al Râmnicului.

Pentru acest eveniment, administrația locală a pregătit un program diversificat, din care nu lipsesc elementele tradiționale ale acestei manifestări, însă nu vor lipsi nici premierele. Pe perioada celor cinci zile de evenimente (25-29 iulie 2014), circulația auto pe Splaiul Independenței va fi restricționată complet, traficul urmând să fie dirijat către arterele învecinate.

Evenimentele dedicate Zilei Imnului Național debutează vineri, 25 iulie, în holul Primăriei, unde va avea loc vernisajul expoziției de fotografii „Timpurile Râmnicului”, autor Paul Balanca. Începând cu ora 17.00, pe scena de pe Splaiul Independenței vor urca trupe și interpreți locali, iar de la ora 21.15 în Parcul „Mircea cel Bătrân” este programată ceremonia de deschidere a festivalului de film „Cinevil”, ediția a IV-a, la care va participa Irina Margareta Nistor.

Ziua de sâmbătă, 26 iulie, este dedicată competițiilor sportive („Cupa Imnului” la fotbal copii, „Cupa Imnului” la „Streetball”) și unor evenimente culturale (deschiderea Târgului Meșterilor Populari din România, vernisajul expoziției de artă plastică „Fantezii Estivale”, vernisaje ale artiștilor plastici: Victoria Dediu, Vitalie Butescu, Corneliu Drăgan, concert de pian al artistei Ioana Avramescu, vernisajul expoziției de fotografie a Fotoclubului „Floarea de colț”, salonul județean de artă al UAP). Tot în aceeași zi pe scena de pe Splaiul Independenței vor urca: The dAdA, Ami și Bere Gratis.

Manifestările dedicate „Zilelor Imnului Național” vor continua și duminică, 27 iulie a.c., cu Târgul Meșterilor Populari din România în Parcul Zăvoi, un spectacol de teatru de păpuși, dar și „Cupa Imnului” – acrobații cu bicicleta. De la ora 17.00 pe scena de pe Splaiul Independenței vor urca trupe și interpreți locali, Alessia, Corina și Spitalul de Urgență. Începând cu ora 19.00 la Filarmonica „Ion Dumitrescu” este programat spectacolul „Summer nights” cu Corul „Euphonia” – piese și prelucrări corale din coloane sonore de film, precum și prelucrări ale unor melodii celebre din muzica americană a anilor ă40-ă60.

Luni, 28 iulie, va fi organizată „Cupa Imnului” la înot copii și semifinala la fotbal. Tot luni, pe scena de pe Splaiul Independenței vor concerta: Rapsodia Vâlceană, Mariana Ionescu Căpitănescu, Ionuț Dolănescu și Doinița, iar la Filarmonica „Ion Dumitrescu” – spectacolul „Magia operei” – arii și uverturi celebre. Marți, 29 iulie, la ora 10.00, la Primăria Râmnicului va avea loc ședința festivă a Consiliului Local Municipal, urmată de o procesiune pe traseul Primăria municipiului – Parcul Zăvoi, unde vor avea loc: un ceremonial religios și militar, alocuțiuni, intonarea Imnului Național „Deșteaptă-te, române!”, cu participarea corului „Euphonia” al Filarmonicii „Ion Dumitrescu”. Începând cu ora 17.00, pe scena de pe Splaiul Independenței vor urca trupe și interpreți locali, Gelu Voicu și Orchestra, iar Ștefan Bănică Jr. va susține un recital extraordinar.

Evenimentul din acest an al „Zilelor Imnului Național” se va încheia cu un foc de artificii.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.