Cea mai mare victorie din cariera româncei noastre: Simona Halep a învins-o categoric pe Serena Williams!
• Simona Halep a reuşit cea mai importantă victorie din cariera ei şi a învins-o cu 6-0, 6-2 pe Serena Williams, locul 1 WTA.
Marţi, 21 octombrie a.c., într-o partidă care a durat aproximativ o oră, Simona Halep a câştigat al doilea meci de la Turneul Campioanelor şi conduce în clasamentul din Grupa Roşie. Aceasta este prima victorie a Simonei Halep în cele patru întâlniri cu Serena Williams. Până acum, românca a câştigat doar un set în cele trei meciuri cu americanca. Aceste este primul meci cîştigat de Halep împotriva unei jucătoare clasate în Top 3 WTA în 9 întâlniri cu o jucătoare clasată în primele trei din lume. Cea mai importantă victorie a fost în faţa polonezei Agnieszka Radwanska, clasată în momentul întîlnirii cu Halep pe locul 4 WTA.
În următorul meci, Halep va juca împotriva Anei Ivanovici. Sîrboaica va juca în scurt timp impotriva canadiencei Eugenie Bouchard. Dacă Ivanovici nu va câştiga, Halep se va califica de pe primul loc în semifinalele turneului.







