Meta
Realitatea Vâlceană

Centru de informare turistică la Bărbăteşti

După cum v-am mai informat, toamna trecută, la Bărbăteşti, au început lucrările de înlocuire a conductelor din sistemul de alimentare cu apă, dat în folosinţă în 1997. Investiţia se ridică la 74 miliarde lei vechi, iar execuţia ei a fost câştigată de AS Trans, firma lui Mihai şoavă.

Potrivit afirmaţiilor primarului Constantin Bănacu, în prima fază, lucrările au început la Bârzeşti şi Negruleşti, unde, de-a lungul timpului, au existat probleme. „În zonele respective, conducta veche de fier s-a fisurat de mai multe ori, aşa că trebuia înlocuită. Conform proiectului, întreaga lucrare ar trebui finalizată în 12 luni”, a afirmat Constantin Bănacu.

Comuna Bărbăteşti, pregătită pentru iarnă

Este o investiţie necesară, mai ales că, pe raza comunei, se află numeroase obiective turistice. În altă ordine de idei, vreau să precizez că am achiziţionat cărbunii şi lemnele pentru iarnă, astfel încât şcolile şi instituţiile publice din Bărbăteşti să fie încălzite corespunzător. De asemenea, am reuşit să achiziţionăm un nou plug şi o săriţă, deci suntem pregătiţi din toate punctele de vedere”, a afirmat primarul Bănacu.

De asemenea, primarul comunei Bărbăteşti  şi-a exprimat speranţa că, la sfârşitul anului, îi vor fi repartizate fondurile necesare pentru achitarea restanţelor către persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora, care nu şi-au mai primit indemnizaţiile de patru luni. (Ş.D.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.