Meta
Realitatea Vâlceană

Cine spera că Gigi Matei doar făcea pe primarul, şi-a luat ţeapă

Puţină lume s-ar fi aşteptat ca Ion Gigi Matei să-şi ia în serios rolul de primar. Interimar – neinterimar, el le-a dat peste nas celor care spuneau că nu e în stare să facă nimic în oraş. Uite că face, ba chiar, la cum merg lucrurile cu şantierul din zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea, face foarte bine. Nu există zi în care să nu viziteze şantierul şi să nu discute cu constructorul. Are toate motivele să o facă, pentru că de succesul acestui proiect depinde viitorul său în administraţie. A prins gustul puterii şi i-ar fi greu să se întoarcă la statutul de simplu consilier local. În paralel, în oraş au loc şi alte proiecte importante iar în curând, vor fi demarate noi lucrări: parcul Zăvoi, ştrandul din Ostroveni, Piaţa Centrală. Sunt proiecte mari, care valorează câteva zeci de milioane de euro şi fiecare dintre ele va schimba faţa oraşului.

Matei putea să stea bine-merci la căldurica biroului său din primărie şi să se uite la televizor. Nu-l zorea nimeni să se apuce de treabă, ba chiar s-ar fi găsit destui binevoitori care să-l sfătuiască să doarmă până în 2016. Uite că nu a procedat aşa, spre regretul contracandidaţilor săi. Credeţi că se bucură vreunul dintre ei că în oraş se mişcă lucrurile, că lucrează excavatoarele şi buldozerele?

În realitate, fiecare şantier început înseamnă o şansă în plus pentru Matei şi pentru PSD de a câştiga primăria anul viitor. Din 2004 nu au mai avut pesediştii primar ales la Râmnicu Vâlcea! Ultimul a fost Traian Sabău care, din păcate, nu trezeşte amintiri prea plăcute cetăţenilor acestui oraş. Totuşi, în cazul lui Matei se vede experienţa a patru mandate de consilier, în care a avut timp să se pună la punct cu administraţia locală. Pe lângă asta, el este ambiţios şi vrea să demonstreze că nu degeaba a ajuns primar interimar. Cu alte cuvinte, îşi doreşte să lase ceva în urma sa.

Până la urmă, mult-discutatele anticipate nici nu ar fi prea utile pentru municipiu. Ar însemna că timp de două-trei luni, nimeni nu s-ar mai ocupa de proiectele cu finanţare europeană începute, toată lumea fiind prea ocupată cu campania electorală. Constructorii ar face lucrurile de capul lor şi s-ar alege praful de tot. Riscul ar fi ca primăria să fie obligată să plătească toate lucrările neexecutate până la finalul lui 2015, care ar deveni neeligibile prin depăşirea termenului de finalizare. Nimeni nu-şi doreşte acest lucru iar cetăţenii nu ar fi foarte încântaţi că proiecte de zeci de milioane sunt blocate, ba mai şi sărăcesc un buget destul de limitat. (A.T.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.