Meta
Realitatea Vâlceană

CINEMATOGRAFUL PARC GOVORA Lungul drum de la glorie la uitare şi nesperata lui revenire la viaţă

Cu ocazia festivalului „Florile Govorei”, când mi-a tresărit sufletul de bucuria de a vedea cum renaşte staţiunea din propria cenuşă, măcar preţ de câteva zile, am aflat că primarul Mihai Mateescu a reuşit ceea ce nimeni nu mai credea că se va împlini: Compania Naţinală de Investiţii SA a emis actul prin care avizează favorabil documentaţia lucrărilor de intervenţii „Reabilitare, modernizare şi dotare Cămin Cultural Băile Govora”, acest lucru însemnând practic resuscitarea edificiului emblematic pentru oraşul copilăriei mele.

Pe vremurile când televizorul era socotit obiect de lux, sala de cinematograf şi spectacole live era arhiplină de turiştii veniţi la tratament balnear şi de localnicii care îşi petreceau serile acolo, dacă mai găseau un loc în picioare. Pare de domeniul poveştii tot ce vă spun acum şi numai cei care urmăreau stagiunile permanente ale teatrelor din Râmnicu Vâlcea, Davilla din Piteşti, precum şi cele ale teatrelor bucureştene, din Sibiu, Craiova şi Constanţa, pe scena Cinematografului Parc, pot confirma realitatea incredibilă pentru generaţiile tinere îndopate cu istoria mistificată a comunismului pus la zid pe nedrept, că ultima preocupare a regimului trecut ar fi fost Cultura Educaţiei.

Îmi aduc aminte cu adâncă tristeţe că în perimetrul teatrului de vară, pe aleile Parcului Central şi în foişorul famfarei, a turnat ultimele scene din îndelungata lui carieră de actor celebru, marele maestru Ştefan Cuibotăraşu, în filmul „Aşteptarea”. A trecut în nefiinţă a doua zi, la Piteşti, după ce a blagoslovit toată suflarea femeiască din Govora-sat cu pupăciuni părinteşti.

Istoria unei molecule de timp, cât 200 de ani fără un pic, în registrele de contabilitate ale staţiunii generalului dr. Zorileanu

• 1929-1930 – Realizat după planurile arhitectei Virginia-Maria Andreescu-Haret (1894-1962), iniţial cu funcţia de cazinou, este dat în folosinţă în anul 1930, înainte ca lucrările de construcţie să fie finalizate. Clădirea a fost comandată de Societatea Govora-Călimăneşti. Planurile prevedeau o a doua aripă, dispusă simetric faţă de cea existentă, în partea stângă a clădirii. Aripa construită găzduia o sală de spectacole, iar cea rămasă în stadiul de proiect ar fi trebuit să deservească activităţilor cazinoului. Construcţia are o sală cu 420 de locuri, fosă pentru orchestră, cabine de machiaj pentru actori şi prezintă o acustică excelentă. Prin modificarea balconului a fost amenajată o cabină de protecţie şi pe scenă a fost instalat un ecran rulant de către IRCS Piteşti. Deoarece nu era prevăzută cu niiun sistem de încălzire, SMB Govora a construit sobe cu combustil solid.

• 1942 – Clădirea încetează să funcţioneze ca şi Cazino, iar în perioada comunistă devine cinematograf şi sală de spectacole

• 1965 – A fost introdusă încălzirea centrală. Pe locul destinat cazinoului propriu-zis a fost amenajat un teatru în aer liber prevăzut cu bănci şi o scenă din lemn acoperită care a fost demolată după 1985.

• 1977- La sfârşitul lunii mai, în urma Deciziei nr. 187/25.04.1977 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judeţean Vâlcea, clădirea şi întreg invenarul au trecut în admistrarea directă a Întreprinderii Cinematografice a judeţului Vâlcea.

• 1985 – Este preluată de Întreprinderea Cinematografică Bucureşti, cea care a devenit ulterior actuala Regie Autonomă de Distribuţie şi Exploatarea Filmelor  (RADEF), în patrimoniul căreia a rămas clădirea.

• 2003 – Primăria Oraşului Băile Govora, prin primarul Mihai Mateescu, se adresează Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniul naţional, cerând în administrare şi exploatare Cinematograful „Parc”.

• 2006 – Conform Hotărârii Consiliului Local Băile Govora, nr. 6 din 23.02.2006 prin care se aprobă luarea în domeniul public a imobilului şi a celor 975,50 mp aferenţi acestuia, Primăria Băile Govora reia, prin două noi adrese (nr. 4303 din 27.06-2006 şi 3095 din 04.05.2006), cererea formulată către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Ca şi în 2003, cererile nu primesc un răspuns din partea Ministerului.

• 2007- O nouă adresă a Primăriei către Minister, identificabilă ca nr. 3998 din 30.05.2007.

•  2008 – Ministrul în funcţie la acea dată, Adrian Iorgulescu, asigură în scris la data de 25.05.2008 pe primarul Mihai Mateescu de susţinerea şi intenţia de colaborare a Ministerului în contextul Programului prioritar naţional pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale din mediul rural şI urban, finanţat de Fondul Naţional de Dezvoltare.

• 2009 – La data de 15.01.2009, Consiliul Judeţean Vâlcea comunică Primăriei Băile Govora adoptarea în Parlament a Legii 303/2008. Potrivt actului normativ, „Sălile de spectacol cinematografic aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea RADEF „România Film”  împreună cu terenurile şi bunurile aferente trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora”. Odată cu transferul imobilelor, Consiliul Local Băile Govora trebuia să preia activul şi pasivul aferent fiecărei săli de cinematograf, având obligaţia ca, în termen de patru ani, să asigure investiţiile necesare reabilitării, dotării şi modernizării acestuia. În urma adoptării cadrului legislativ necesar rezolvării cererii Primăriei Băile Govora, RADEF „România Film” trimite, la data de 25 februarie 2009, o adresă primarului Mihai Mateescu, prin care confirmă conformarea dispoziţiilor Ministerului de Resort. „Conform Legii 303/2008, publicată în MO nr.894/30.12.2008, punerea în aplicare a dispoziţiilor se va face în baza unui protocol încheiat între primarul unităţii administrativ- teritoriale beneficiare şi reprezentantul mandatat de RADEF „RomâNia Film”, în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a legii”, informează RADEF. Invocând lipsa precizărilor cu privire la costurile transferurilor, RADEF a stabilit un calendar de predare care se întinde pe şase luni: Pentru ca Regia să poată îndeplini în condiţii optime transferul, am stabilit un calendar de predare pe o perioadă de şase luni. Conform calendarului, operaţiunea de predare se va putea desfăşura în luna martie (n.r. anul 2009). Urmează să vă comunicăm data exactă când reprezentanţii noştri se vor deplasa în Băile Olăneşti pentru predarea efectivă a sălii”, se menţionează în adresa semnată de directorul general al RADEF, Maxim Meca.

RADEF a emis Decizia nr. 128/07.12.2009, de constituire a comisiei de predare şi, la 08.12.2009, fără ca Primăria Băile Govora să fie înştiinţată, se face la faţa locului procesul-verbal de predare a Cinematografului „Parc” către Gheorghe Obadă, noul concesionar al clădirii, reprezentant al firmei SC Obadă Trans Com SRL”

• 2010 – Prin Decizia nr. 1448 din 4 noiembrie 2010, Curtea Constituţională respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia neconstituţională a dispoziţiilor  art. II pct. 2, 11 şi 12 din Legea nr.328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei nr. 39/2005 privind cinematografia, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Obadă Trans Com SRL din Oteşani în Dosarul nr. 23.066/3/2009 al Tribunalului Bucureşti- Secţia a VI- a comercială.

De asemenea, Curtea Constituţională respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalite a dispoziţiilor art. II pct. 1, 5 şi 9 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea  OG nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pntru aprobarea OG nr. 39/2005 privind cinematografia, invocată de autor în acelaşi dosar.

Prin Decizia nr. 84/3.05.2010 a RADEF a fost constituită comisia pentru predarea-primirea sălii de spectacole a cinematografului „Parc” împreună cu protocolul de predare-primire prin care imobilul cinematograf „Parc” şi terenul aferent acestuia au fost transmise din domeniul privat al statului în domeniul privat al statului în domeniul public al oraşului Băile Govora şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Băile Govora.

• 2011 – Prin HCL nr. 14/22.03.2011 imobilul Cinematograf „Parc” din Băile Govora trece în domeniul public al oraşului în domeniul privat ca „Aşezământ cultural din mediul mic urban”.

În luna mai 2011 a fost întocmită Documentaţia de Avizare pentru Lucrările de Intervenţie la aşezământul cultural din Băile Olăneşti împreună cu expertiza tehnică şi auditul energetic.

(Informarea privind istoria acestui edificiu unic v-a fost făcută de edilul Mihai Mateescu)

Nu intenţionez să mergem la judecată, dar este bine să judecăm corect

Victoria edilului Mateescu, indiferent de felul în care este primită şi întoarsă pe toate părţile, aşa cum ne-au obişnuit politicile dâmboviţene, este remarcabilă. Remarcabilă! Ea este rodul unor eforturi încăpăţânate care fac dovada consecvenţei pe drumul asumat. Nu de puţine ori, cei angajaţi în lucrări de o asemenea amploare şi-au sacrificat sănătatea în binele comunităţii. Avem nenumărate exemple la care se adaugă altele şi altele, ale celor dispuşi să meargă până la capăt.

Sună ca un slogan cunoscut, dar e mai bine să lăsăm pentru mai târziu.

Piesă cu piesă, Băile Govora se întoarce la calitatea ei de perlă a Oltului. Mi-aş dori şi v-aş dori să avem bucuria să celebrăm împreună un aşa imens eveniment, dar nu chibiţând de pe marginea terenului, ci implicându-ne în realizarea acestui miracol al redevenirii peste timp, pentru a fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât.

Petrinel ŞTEFĂNESCU

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.