Cişmeaua din zona Morilor va fi inaugurată de Sf. Andrei
O serie de lucrări aflate în diverse stadii de executare au fost analizate cu ocazia şedinţei operative de la Primăria municipiului. Astfel, primarul Emilian Frâncu a cerut informaţii depsre execuţia cişmelei publice ”Sfântul Andrei” din zona Morilor (ce va fi inaugurată chiar de praznicul Sfântului protector al tuturor românilor), sau despre modernizarea străzilor Iazului, Lacului şi Stăncioiului. Tot cu această ocazie s-a cerut urgentarea proiectării acoperirii Târgului de la Goranu, contractată recent. Cu această ocazie, au fost prezentaţi participanţilor la această şedinţă noul secretar al municipiului, juristul Ionuţ Didoiu, precum şi noul director al SC Pieţe Prest SA, Bebiţă Tăbârcă.







