Coadă la împrumuturi la CARP
Pensionarii n-au bani de medicamente şi de mâncare

Cu o pensie mică şi vremuri tot mai grele, pensionarii se văd nevoiţi să caute sprijin la Casele de Ajutor Reciproc. Cu sutele, apelează lună de lună bătrânii la împrumuturi pentru a putea supravieţui vremurilor în care n-au deloc linişte, deşi toată viaţa au muncit pentru stat. Nu-i sperie cozile mai mult decât ruşinea de a nu avea cu ce-şi plăti datoriile.
La Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnic vin din ce în ce mai mulţi pensionari pentru a face împrumuturi pentru medicamente, dar şi pentru alte cheltuieli. De la începutul lunii trecute şi până în prezent, au trecut pe la ghişeul instituţiei 967 de pensionari. Aceştia au făcut împrumuturi la sumele oferite, astfel că s-a realizat un împrumut în valoare totală de 1.263.230 lei. Vârstnicii au făcut împrumutul şi la suma maximă acordată (3000 lei) de unitatea condusă de către Grigore Răban. „Până în prezent la sediul CAR Pensionari au venit să facă împrumut 967 de pensionari. Astfel că pentru suma de 3000 de lei s-au împrumutat 49 de persoane, peste 2500 lei – 27, peste 2000 lei – 42, pentru 1500 lei – 115, pentru 1000 lei – 112, iar pentru suma de 600 lei – 56” ne-a precizat preşedintele CAR-ului.
De asemenea Grigore Răban a mai menţionat faptul că la solicitarea mai multor persoane vârstnice, conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Vâlcea, la intrarea în curtea unităţii, din strada Carol I a decis amplasarea unor bare metalice.
„Aceste bare au fost asamblate pentru
pentru ajutorarea celor bătrâni şi a celor cu dizabilităţi, iar investiţia este realizată din fondurile proprii ale CAR Pensionari Vâlcea” a conchis preşedintele CARP.
Neonilia STAN







