Comasarea alegerilor este neconstituţională. Guvernul trebuie să plece!
Indiferent de motivaţia CCR, comasarea alegerilor trebuie să fie subiect închis. Guvernul trebuie să plece, este nevoie de guvern de tehnocraţi şi alegeri anticipate.
Comasarea alegerilor s-a anulat din două motive: În primul rând pentru că USL a depus o sesizare de neconstituţionalitate a legii asumate abuziv de Guvern, USL refuzând categoric să fie complice la jocul antidemocratic al puterii. În al doilea rând, pentru că românii au ieşit în stradă şi au protestat masiv împotriva abuzurilor de putere ale regimului Băsescu. Aşadar, înainte de toate, Decizia Curţii reprezintă şi victoria oamenilor din stradă.
Nu susţinem înlocuirea guvernului Boc cu un guvern al USL. Dorim alegeri anticipate organizate de un Executiv competent şi obiectiv pentru ca oamenii să decidă în deplină cunoştinţă de cauză cine îi va conduce. Un lucru este clar: Românii nu mai vor să fie conduşi de Traian Băsescu şi de guvernul Boc. Oamenii vor alt guvern, format din profesionişti. şi mai vor alegeri prin care să decidă direcţia ţării.
Biroul de presă al Organizaţiei TSD Vâlcea







