Comemorarea a 192 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu
Anul acesta, la data de 29 iunie, s-au împlinit 192 de ani de la naşterea istoricului, revoluţionarului, omului politic, Nicolae Bălcescu.
Cu acest prilej, Consiliul Local al comunei Nicolae Bălcescu va organiza duminică, 3 iulie a.c. o serie de manifestări. Astfel că, la Monumentul Nicolae Bălcescu un sobor de preoţi vor ţine slujba de pomenire a marelui revoluţionar paşoptist.
După slujbă edilul comunei, Constantin Oprea, îi va invita pe toţi consătenii la mici şi bere, participând în continuare cu un program artistic organizat de primărie în curtea Căminului Cultural.
Nicolae Bălcescu s-a născut la Bucureşti, la 29 iunie 1819, într-o familie fără avere. Tatăl său a murit în anul 1825 când Nicolae avea vârsta de 6 ani. La vârsta de 7 ani, Nicolae a început să înveţe limba greacă acasă. În anul 1832, la 12 ani era deja pe băncile colegiului Sf. Sava, unde îşi arăta pentru prima dată vocaţia pentru studiul documentelor. În anul 1838 s-a înrolat în armată, primind gradul de iuncher. Aici a iniţiat un curs pentru a-i învăţa pe ostaşi scrisul , aritmetica şi geografia. În octombrie 1840, Nicolae Bălcescu a fost arestat sub acuzaţia de complot împotriva domnitorului Alexandru Ioan Ghica, alături de Paris Dumitru Filipescu, Eftimie Murgu şi alţii. Judecarea acestora s-a făcut cu dovezi false şi uzând de mijloace infame. Rolul lui Bălcescu în acest complot nu a fost unul principal. El a primit doar 3 ani de închisoare, din cauză că era minor (certificatul său de naştere fiind greşit, anul naşterii fiind 1821, în loc de 1819). Pedeapsa a fost ispăşită la Mărgineni, unde sănătatea sa a fost afectată de condiţiile din închisoare. În anul 1843 a fost eliberat şi tot în acest an Bălcescu a înfiinţat, împreună cu Ghica şi Tell societatea „Frăţia”, o societate secretă cu program revoluţionar acoperită de societăţi literare. În anul 1844 a debutat în literatură cu opera „Puterea armată şi arta militară de la întemeierea principatului Român până acum”, care a avut un mare succes. În paralel cu activitatea literară, Bălcescu a făcut călătorii în Moldova şi Transilvania, în scopul unor schimburi de idei cu revoluţionarii de acolo. În anul 1845 a fost ales secretar la Asociaţia Literară a Tinerilor Bucureşteni. În anul 1846, de frica unui conflict cu autorităţile din cauza articolelor sale în revista „Magazin”, a plecat în Europa. Bălcescu a străbătut Europa şi s-a stabilit la Paris în anul 1846 unde a înfiinţat „Societatea Studenţilor Români”. Tot în acea perioadă a apărut şi ideea scrierii unei monografii a lui Mihai Viteazu, motivând astfel aspiraţiile revoluţionarilor din acea vreme. În anul 1847, la îndemnul medicilor Nicolae a plecat în Italia urmând să revină înapoi în Franţa odată cu izbucnirea revoluţiei din 1848 (el îi trimisese lui Vasile Alecsandri o bucată de catifea din tronul regelui Ludovik Philip). În acestă situaţie el a convocat la 20 martie o adunare a moldo-românilor în care s-a hotărât întoarcerea acestora acasă şi declanşarea revoluţiei în Principatele Române. Deşi Bălcescu a dorit izbucnirea revoluţiei cât mai repede, respectiv 11 aprilie, el a fost combătut de fraţii Brătianu, care au dorit aşteptarea consimţământului lui Lamartin. A fost autorul articolului 13 prin care se dorea dezrobirea şi împroprietărirea ţăranilor. În timpul celor 3 luni de putere, Bălcescu, a devenit ministru de Externe apoi secretar, însă nu a reuşit să-şi impună punctele de vedere. El a susţinut votul universal, a înfiinţat comisia pentru propagandă, după model francez şi ziarul zilnic „Naţionalul”. După înfrângerea revoluţiei, Bălcescu, ca mai toţi conducătorii revoluţiei, s-a refugiat în străinătate. Bălcescu s-a dus în Transilvania pentru a urmări revoluţia Transilvană la faţa locului. Spre sfârşitul lui 1848, a mers la Constantinopol, unde a constatat că idealurile revoluţiei eşuaseră. Tot el a organizat împreună cu Ion Ghica o legiune de voluntari români, care s-a luptat alături de trupele maghiare de eliberare. A ajuns cu legiunea în Medahia, însă maghiarii au fost suspicioşi, iar revoluţia lor a fost înfrântă înainte să intervină şi legiunea română. Bălcescu a reuşit să scape cu greu din Transilvania ajungând ulterior la Paris în anul 1849. Aici, el a încercat unirea emigranţilor români divizaşi din cauza problemelor de principiu şi a unor chestiuni personale. Spre sfârşitul anului 1850 şi începutul anului 1851, Bălcescu s-a retras din viaţa politică şi a continuat munca la monografia lui Mihai Viteazul. Starea sănătăţii sale se deteriora în continuare. S-a stabilit lângă Paris, la Ville d’Avray, în speranţa însănătoşirii, care nu se produce însă. În primăvara lui 1852, Nicolae a pornit spre ţară, în dorinţa revederii pământului natal. În luna august acesta a pleat la Constantinopol, de acolo îmbarcându-se înapoi spre Galaţi, dar nu a fost lăsat să debarce, chiar şi cu intervenţia cumnatului său, Scarlat Geanolu la domnul ţării. La 22 septembrie se afla din nou la Constantinopol, în pragul morţii. Sfătuit de medici, s-a îndreptat spre Italia stabilindu-se mai apoi la Palermo. La 29 noiembrie 1853, Nicolae Bălcescu a murit, într-o cameră modestă a hotelului Trinacria, în mizerie şi sărăcie.
Neonilia STAN
