Meta
Realitatea Vâlceană

Comuna Mihăeşti a primit echipamentul tehnic pentru a preîntâmpina riscurile de poluare

Oraşul Băbeni, precum şi comunele Budeşti şi Mihăeşti sunt trei localităţi cu cel mai mare risc de vulnerabilitate a poluării cu nitraţi din judeţul nostru. Oficiul de studii pedologice împreună cu specialişti ai Administraţiei Bazinale Olt au confirmat că poluarea produsă de activităţile agricole, cu preponderenţă de creştere a animalelor, a compromis fertilitatea a sute de hectare, dar mai ales apele de suprafaţă şi pânza freatică. În urma studiilor efectuate s-a desprins concluzia că este nevoie imperioasă de construirea unor depozite pentru colectarea dejecţiilor, ca şi a unor instalaţii de epurare.

Astfel, comuna Mihăeşti are în derulare un proiect de eliminare a poluării cu nutrienţi şi nitraţi. Acest proiect presupune realizarea unor platforme de depozitare a deşeurilor animale rezultate din gospodăriile populaţiei, precum şi achiziţionarea unor echipamente de transport şi recipienti de colectare. Pentru asta, au fost achiziţionate aproape integral echipamentele prevăzute în proiect, printre care 962 pubele, două tractoare şi patru remorci, un încărcator frontal, mai puţin o remorcă vidanja şi o maşină de împrăştiat gunoi.

„Avem în derulare un proiect cu Poluare cu nutrienţi şi nitraţi unde am avut o problemă tehnică, deoarece o platformă a fot respinsă şi acum lucrăm pentru a o rezolva, mai exact să schimbăm locaţia respectivă. Cetăţenii sunt nemulţumiţi că platforma a fost pusă acolo unde este prea aproape de sat şi de casele respective şi acuma lucrăm la documentaţie pentru o nouă amplasare.

Se vor face două platforme ecologice de gunoi de grajd. Acest proiect cuprinde plantaţia a 47.000 de puieţi de salcâm pe un teren accidental, două platforme individuale de gunoi de grajd şi 150 de platforme la cetăţeni în curte. Asta înseamnă că cetăţeanul poate să ia gunoiul de grajd din curte, să-l ducă într-o platformă, acolo se scot nitraţi  şi nutrienţii din el, totul gratis. Avem trei tractoare, patru remorci, un încărcător, o vintage şi o remorcă de împrăştiat gunoiul.

În ceea ce priveşte şcolile, lucrăm ca să trecem de la încălzire cu lemn, la încălzire cu gaz metan, deja s-a montat centrala, s-a făcut instalaţia.

Mai avem două proiecte pe Govora sat, unde avem în cei 10.000 de km, 2,8 km de asflat. Am înţeles că suntem în primă etapă, deja s-a scos la licitaţie pentru a începe lucrările. şi, tot aici avem 7 km de apă şi canal,” a conchis primarul de la Mihăeşti, Constantin Bârzăgeanu.

Prezenţa periculoasă a nitraţilor în sol şi apă a fost semnalată nu numai în judeţul Vâlcea, ea a devenit o problemă preocupantă la nivelul întregii ţări, singura deosebire fiind aceea că noi n-am mai aşteptat sfaturi şi îndemnuri de la alţii.

Carmen CĂLIN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.