Meta
Realitatea Vâlceană

Concursul Naţional „Made for Europe” o provocare pentru unităţile de învăţământ din Vâlcea

În vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele comunitare din domeniul educaţiei şi formării profesionale, Ministerul Educaţiei a lansat cea de-a V-a ediţie a Concursului Naţional „Made for Europe”.

La această competiţie au fost invitate să participe şi şcolile din Vâlcea. Scopul acestui concurs vizează valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive în derularea proiectelor finanţate prin programe comunitare, stimulând creativitatea, inovaţia şi spiritul de competeţie. Concursul este deschis tuturor instituţiilor de învăţământ preuniversitar care au fost implicate în programe comunitare în anul şcolar anterior. În acest sens, în săptămâna 14-18 martie, la Colegiul Economic din municipiu va avea loc o expoziţie cu vizitare urmând ca în ultima zi, vineri să jurizăm şi să premiem cele mai bune lucrări ”, a explicat prof. Mădălina Popescu, inspector şcolar de specialitate în cadrul ISJ Vâlcea.

În perioada 25-27 martie, rezultatele judeţului Vâlcea vor fi transmise către Comisia Naţională a concursului. Tot în această perioadă vor fi expediate şi produsele finale promovate pentru faza naţională, la ISJ Neamţ, judeţul care găzduieşte în acest an faza naţională. Organizarea expoziţiei naţionale va avea loc in perioada 4-13 aprilie. Urmează ca timp de trei zile să se desfăşoare selectarea de către publicul vizitator, prin buletine de vot, a celor mai utile, originale şi interesante produse finale ale expoziţiei. Elevii reprezentanţi îşi vor prezenta toate aceste produse. Evaluarea, afişarea rezultatelor şi festivitatea de premiere vor avea loc în aceeaşi perioadă.

Atât la faza judeţeană cât şi la cea naţională, produsele finale înscrise în concurs vor constitui obiectul expoziţiilor deschise publicului în perioadele prevăzute în calendar. Vizitatorii vor avea posibilitatea să aprecieze, prin intermediul unui buletin de vot, care este cel mai original produs final expus. Produsele cele mai apreciate de către publicul vizitator vor primi un premiu de popularitate. Comisiile stabilesc grilele de evaluare pe baza unor criterii de jurizare cum ar fi: dacă produsul proiectului contribuie la consolidarea calităţii şi dimensiunii europene în educaţie, dacă permite dezvoltarea de competenţe cheie, dacă răspunde nevoilor publicului ţintă, dacă sprijină copiii cu cerinţe speciale CES să performeze şi asigură egalitatea de şanse, de gen, eliminând alte diferenţe (religioase, sociale, culturale etc.), dacă poate fi integrat în curriculum şi utilizat în activităţile şcolii. Celelalte criterii se referă la transferabilitatea produsului, caracterul practic (utilitatea produsului educaţional), caracterul valorizator al produsului finit. Alte informaţii despre această competeţie pot fi găsite pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Ada GRIGORE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.