Conferinţă la Râmnicu Vâlcea. Medierea în folosul comunităţii, justiţiei şi mediului de afaceri
Asociaţia Centrul de mediere Vâlcea, în colaborare cu baroul Vâlcea, Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea şi Universitatea Spiru Haret – Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, organizează astăzi, începând cu ora 12:00, la Sala de Conferinţe OK Ballroom, o conferinţă care va avea tema „Medierea în folosul comunităţii, justiţiei şi mediului de afaceri”.
La această congerinţă sunt invitaţi Dorin Valeriu Bădulescu – Preşedinte Consiliul de Mediere, Anca Elisabeta Ciucă – membru Consiliul de Mediere; Gabriela Mihuţ – membru şi purtător de cuvânt Consiliul de Mediere; Mihail Neagoe – mediator – Preşedinte Centrul de Mediere Craiova, Constantin Adi Gavrilă – Director general Centrul de Mediere Craiova, mediator Alina Gorghiu – deputat; Conf. Univ. Dr. Ioan Chelaru – Preşedinte Asociaţia Juriştilor din România, alături de magistraţi din cadrul Tribunalului, Judecătoriilor şi Parchetelor de pe lângă acestea, precum şi cu reprezentanţi ai Baroului Vâlcea, dar şi ai Universităţii Spiru Haret din municipiul Râmnicu Vâlcea.







