Meta
Realitatea Vâlceană

Consiliul Judeţean Vâlcea a constituit o comisie de negociere pentru preluarea carierei miniere Berbeşti de la CEO

În ultima şedinţă a consilierilor judeţeni, desfăşurată în ultima zi a lunii octombrie 2013, a fost votată şi constituirea comisii de lucru care să negocieze condiţiile preluării din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) a carierei miniere Berbeşti şi implicit trecerea acesteia în activul CET Govora.
Este un demers mai mult decât necesar şi să sperăm că la final se va reuşi mai ales că reprezentanţii Guvernului sunt de acord. CET Govora primeşte cărbune de la CEO pentru procesul industrial, cărbunele vine din exploatările Berbeşti şi Alunu de pe teritoriul judeţului Vâlcea. Trecerea materiei prime în activul CET Govora ar avantaja foarte mult societatea care ar avea astfel la dispoziţie materia primă în patrimoniu. Mai mult, managementul social şi economic al celor două localităţi monoindustriale vâlcene ar fi altfel realizat dacă s-ar face de aici şi nu de la Târgu Jiu. Singura problemă va rămâne partea de negociat cu Fondul Proprietatea, care deţine o cotă mare de acţiuni la CEO”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.
Potrivit actului constitutiv al CEO, conducerea companiei nu poate face nici divizarea societăţii, nici fuziune, nici preluare de active de la alte societăţi în contul unor datorii, fără acordul tuturor acţionarilor. Actul constitutiv al societăţii condiţionează astfel de decizii de votul a 90% din acţionari, iar Fondul Proprietatea deţine un pachet 21,5%, a explicat Cîlea.
Fondul Proprietatea a votat în AGA împotriva divizării Complexului Energetic Oltenia, adică a separării exploatărilor miniere Husnicioara şi Berbeşti în societăţi separate.
După cum v-am mai informat, CET Govora este o societate aflată în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea.
Aşadar, comisia de negociere a Consiliului Judeţean pentru preluarea din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) a carierei miniere Berbeşti şi implicit trecerea acesteia în activul CET Govora este formată din Ion Cîlea, preşedinte CJ; Mihai Bălan, directorul general CET Govora, Constantin Lădat, director economic CET Govora; Iustin Predescu, preşedintele Consiliu de Administraţie la CET Govora, Ion Belciu, consilier judeţean; Gheorghe Păsat, consilier judeţean; Vintilă Chelcea, primar oraşul Berbeşti şI Vasile Boeangiu, primar comuna Alunu.

Precizăm faptul că la începutul şedinţei CJ şi-au făcut apariţia neanunţaţi şi o parte din primarii PNL însoţiţi de senatorii liberali Adrănel Cotescu şi Dan Niţu care au încercat să saboteze oarecum şedinţa, în frunte cu consilierul judeţean Victor Stănculescu, imputând conducerii CJ că distribuirea banilor pentru proiecte a fost făcută preferenţial, însă totul s-a derulat conform ordinei de zi, preşedintele Cîlea spunându-le că ştie cine şi de ce i-a trimis acolo şi că, dacă vor să discute, să asiste la şedinţă, iar la sfârşit vor dezbate şi acest subiect. Astfel că, după terminarea punctelor de pe ordinea de zi care au fost aprobate de consilierii judeţeni, preşedintele CJ a explicat punctual problemele ridicate de anumiţi primari PNL, criteriile acordării fondurilor financiare către fiecare primărie şi, până şi Michiu, primarul de la Stăneşti, care părea cel mai revoltat că a fost nedreptăţit a lăsat-o mai moale când Cîlea i-a enumerat ce a făcut pentru comuna pe care o conduce şi i-a promis că, la următoarea tranşă, va primi şi bani pentru acel proiect.

Din câte observaţi şi dumneavoastră, e clar: Alianţa USL la Consiliul Judeţean e ca un butoi cu pulbere!!!

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.