Meta
Realitatea Vâlceană

Constantin Rădulescu: „În fiecare zi facem ceva pentru Oltchim”

Repornirea unei secții a Oltchimului, plata salariilor restante și numirea unui nou manager în fruntea combinatului vâlcean sunt privite ca realizari ale Guvernului Ponta de către social-democrații vâlceni.

Prima secție a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, electroliza cu membrană, a pornit luni, la ora 12.20. Astfel, după aproape două luni, de la sfârșitul lui august, Oltchim și-a reluat activitatea, traversând cea mai grea perioadă de când funcționează.

Faptul că Oltchimul repornește, faptul că oamenii își primesc salariile  face parte din acest mesaj  pe care îl transmitem oamenilor. În fiecare zi facem ceva pentru Oltchim, pentru că vrem să le facem dreptate oamenilor până la capăt. Lucrul acesta pe care-l spun se bazează pe fapte și pe ceea ce a făcut până acum Guvernul Ponta, legat de Oltchim. Pentru că este foarte greu să aduci Oltchimul la o capacitate de producție optimă, iar Guvernul Ponta face asta”, ne-a declarat Constantin Rădulescu, candidatul USL pe Colegiul Sud Râmnicu Vâlcea.

Carmen CĂLIN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.