Constantin Rădulescu, președinte interimar al PSD Vâlcea, până la organizarea alegerilor
• Funcțiile de președinte al PSD și președinte al Consiliului Județean au devenit vacante în urma decesului liderului Ion Cîlea
În ședința de luni, 8 decembrie, Biroul Permanent Național al Partidul Social Democrat (PSD) l-a desemnat pe deputatul Constantin Rădulescu (38 de ani) să preia conducerea interimară a filialei Vâlcea, până la organizarea alegerilor. După cum știți, deputatul Costi Rădulescu deținea deja funcția de președinte executiv al PSD Vâlcea, în care a fost ales la conferința județeană din toamna anului 2012, când, de fapt, vroia să candideze pentru funcția de secretar executiv, deținută de Dumitru Persu.
Costi Rădulescu: „ PSD trebuie să reziste în fața viitoarelor provocări. Voi stabili cu colegii mei ce e de făcut în proxima ședință a conducerii județene a partidului!”
„Astăzi este luni, 8 decembrie, și suntem la numai câteva zile distanță de un eveniment extrem de tragic pentru organizația noastră, reprezentat de pierderea liderului, omul de excepție care a fost domnul Ion Cîlea. În acest moment eu mă aflu la Băile Olănești, alături de primarul localității și autoritățile județului. Precipitațiile abundente au avut ca efect producerea a două noi alunecări de teren foarte grave și căutăm soluții pentru a remedia cât mai rapid efectele lor. În ce privește PSD Vâlcea, proiectul meu a fost dintotdeauna unitatea filialei. Sunt președinte executiv ales în conferința județeană și, împreună cu toți colegii mei, vom face tot ce ține de noi pentru ca PSD-ul să reziste în fața viitoarelor provocări. Împreună vom stabili ce e de făcut, inclusiv când va fi proxima ședință a conducerii județene a PSD”, a declarat președintele interimar al PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Constantin Rădulescu a fost liderul tinerilor social-democrați, TSD Vâlcea, până în urmă cu trei ani, când a fost precedat la conducere de fratele său, Lucian Rădulescu.







