Contractul cu SC Urban nu a fost prelungit
Incepând cu data de 1 ianuarie 2012, contractul de salubrizare al SC Urban SA înceta de drept, prin ajungerea la termen, Consiliul Local hotărând delegarea directă către SC Pieţe Prest SA, până la finalizarea procedurii licitaţiei publice pentru atribuirea acestui serviciu. Oricum, SC Pieţe Prest SA nu a obţinut de la ANRSC licenţa de operare, nefiind astfel posibilă gestiunea serviciilor delegate, şi societatea Urban asigură, în continuare, acest serviciu. Durata reală a perioadei în care contractul a fost suspendat este de 11 luni, respectiv de la data de 1 ianuarie 2007, când a început prestarea serviciului de către SC Rosal Grup SRL, şi până la data când a fost încheiat contractul cu societatea anterior amintită, adică 30 noiembrie 2007. La această dată, firma de salubrizare a fost anunţată că nu mai are temei legal pentru prestarea acestui serviciu public de salubrizare pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, acesta fiind reluat de SC Urban SA. Procedura de licitaţie deschisă pentru desemnarea noului operator al serviciului de salubrizare, stabilită pentru data de 12 aprilie 2012, a fost amânată, până la încetarea cauzelor de suspendare. Anul acesta, în luna aprilie, cei de la Urban au reuşit să împiedice organizarea unei licitaţii pentru desemnarea unui nou operator care să se ocupe de deşeurile din Râmnicu Vâlcea, după ce au protestat în faţa Primăriei.
Marius Voicu recomandă altă soluţie juridică executivului Primăriei, şi anume aşteptarea unei decizii a instanţei, care să atragă cu sine o eventuală obligativitate de a fi încheiat un act adiţional: „Ar trebui să aşteptăm decizia instanţei. Trebuie să aşteptăm ce spune Tribunalul şi, dacă suntem obligaţi să facem acest act adiţional, putem să-l facem, iar dacă nu, nu. Aşa văd eu lucrurile, din punctul de vedere al unui avocat cu 15 ani experienţă. Niciodată n-aş face o recunoaştere, pentru că asta înseamnă să-mi tai craca de sub picioare.”. Consilierul local PP-DD consideră că încheierea unui act adiţional ar trebui făcută în anumite condiţii, favorabile Primăriei, precum condiţionarea de plată a unei sume din datoria de trei milioane de euro sau renunţarea la procesele deschise pentru atacarea hotărârii Consiliului Local. ,,Trebuie să-i condiţionăm să renunţe la cele două procese care atacă hotărârea Consiliului Local. Tot ei au blocat această procedură, a licitaţiei. Atunci mă ţin blocat şi cu licitaţia, nici nu pot să pun pe altcineva, dar, în acelaşi timp, nu plătesc nici un ban. Trebuia să fi condiţionat un astfel de act de plata unei sume, pentru că am înţeles că ne datorează trei milioane de euro.”, propune Marius Voicu.







