Contravenții și infracțiuni silvice constatate de polițiști
Polițiștii din Ștefănești au depistat, în trafic, pe DJ 667 E, în punctul Poligon Dobrușa, pe Florin T., Cosmin T. și Marius L., care transportau cu ajutorul a trei căruțe, material lemons pentru care nu dețineau documente de proveniență.
Persoanele depistate au fost sancționate contravențional, în conformitate cu prevederile legii 171/2010, cu amenzi însumând 4.000 lei, iar materialul lemons a confiscat.
Polițiștii din Lădești au depistat în satul Cermegești, în punctul Biserica Neagră, pe Pavel V., din localitate, care a tăiat un număr de 16 arbori, de esență salcâm, de pe proprietatea unui localnic, cu intenția de a-i transporta la domiciliul său.
Pe numele său, polițiștii au deschis un dosar penal privind comiterea infracțiunilor prevăzute de art.108 și 110 din legea 46/2008.
Polițiștii din Câineni au depistat în trafic, pe DN7, pe Petrișor M., din comuna Racovița, care transporta, cu o autoutilitară, material lemons, de esență fag, pentru care nu a deținea documente de proveniență.
Față de acesta s-a dispus măsura sancționării contravenționale, în conformitate cu prevederile legii 171/2010, cu amendă în cuantum de 2.000 lei, iar materialul lemons a fost confiscate.
Ofițer de Relații Publice
Subcomisar de Poliție
Emilian Mușulete







