Controale SSM în industria extractivă de suprafaţă sau subteran în judeţul Vâlcea
Pe parcursul trimestrului al II lea al anului 2013 inspectorii de muncă din cadrul compartimentului control securitate şi sănătate în muncă au întreprins Acţiuni pentru implementarea legislaţiei naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă reglementate de prevederile H.G. nr. 1049/2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractivă de suprafaţă sau subteran.
În judeţul Vâlcea, industria extractivă de suprafaţă şi subteran se desfăşoară după cum urmează:
- extracţia calcarului prin exploatări miniere la zi din cadrul Sectorului Bistriţa şi exploatarea sării prin exploatări miniere subterane din cadrul Salinei Ocnele Mari care aparţin Sucursalei Exploatarea Minieră Rm. Vâlcea din cadrul Societăţii Naţionale a Sării S.A. Bucureşti;
- extracţia cărbunelui inferior prin exploatări miniere la zi din cadrul perimetrelor Alunu şi Berbeşti care aparţin Unităţii Miniere de Carieră Berbeşti din cadrul S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A Tg. Jiu;
- extracţia pietrişului şi nisipului prin exploatări miniere la zi de către diverse societăţi comerciale care au obiect de activitate Cod CAEN 05, 07, 08;
Acţiunea s-a desfăşurat, conform metodologiei de control transmise de Inspecţia Muncii Bucureşti, în trei faze, astfel:
1.) Campanie de informare despre aceste acţiuni pentru toţi angajatorii din judeţul Vâlcea, în prima săptămână din luna aprilie şi anume în perioada 1-5 aprilie 2013.
În data de 05.04.2013, la ora 10,00, la Salina Ocnele Mari din cadrul Sucursalei Exploatarea Minieră Rm. Vâlcea – Societăţii Naţionale a Sării S.A. Bucureşti, a fost organizată o întâlnire cu angajatorii ce desfăşurau activităţile mai sus menţionate, cu scopul informării acestora.
2.) Efectuarea de controale tematice la societăţile comerciale care au ca obiect de activitate exploatarea substanţelor minerale utile.
Au fost efectuate 8 controale, fiind constatate 41 de neconformităţi faţă de prevederile legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru care au fost aplicate 41 de avertismente. Pentru toate neconformităţile constatate au fost dispuse măsuri cu termene de realizare.
Dintre neconformităţile constatate menţionăm: lipsa documentului de securitate şi sănătate; lipsa autorizaţiei de funcţionare pentru activitatea desfăşurată; lipsă instrucţiuni proprii; lipsă semnalizare de securitate; lipsă verificărilor periodice a mărimii rezistenţei de dispersie la instalaţiile de legare la pământ; lipsa dispozitivelor de oprire de urgenţă; căi de acces şi circulaţie neamenajate; lipsă apărătorilor de protecţie la tamburii transportoarelor cu bandă.
O parte importantă din neconformităţi au fost remediate în timpul controlului.
În perioada 10 - 28 iunie 2013 au fost efectuate controale de verificare a măsurilor dispuse în prima etapă. În urma verificărilor s-a constatat că toate măsurile dispuse au fost realizate.
La finele acestei acţiuni, în data de 05.07.2013, la Salina Ocnele Mari din cadrul Sucursalei Exploatarea Minieră Rm. Vâlcea – Societăţii Naţionale a Sării S.A. Bucureşti, a avut loc o întâlnire cu angajatorii ce desfăşoară activităţile mai sus menţionate pentru prelucrarea rezultatelor acţiunii.
Au fost prezentate situaţii de pericol grav şi iminent, au fost discutate exemple de bune practici pentru o informare cât mai bună atât a angajaţilor cât şi a angajatorilor şi care să aibă scop final prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, crearea de locuri de muncă sigure şi sănătoase.
Informaţiile ne-au fost furnizate de către Ion Tănăsoiu, inspector şef adjunct SSM din cadrul ITM Vâlcea.







