Crăciunul, dincolo de aparențe
Crăciunul nu este doar despre lumină. Este şi despre umbre și tăceri care apasă, despre absențe care dor mai tare atunci când toată lumea pare să fie „împreună”. Este și despre oamenii singuri, cei pentru care sărbătoarea nu aduce alinare, ci o conștientizare dureroasă a golului din suflet, amplificat de fericirea zgomotoasă a celorlalți.
Crăciunul este și al acelor familii care nu se potrivesc în rame perfecte. Al celor care luptă de ani de zile să aibă un copil și, din păcate, din motive medicale, situații relaționale etc, nu-l au. Al mamelor și taților care duc tot greul singuri, care își strâng copiii în brațe și încearcă să le ofere căldură și siguranță, în timp ce, în tăcere, poartă întrebări fără răspuns. Al copiilor care învață prea devreme că iubirea nu arată întotdeauna ca în reclame și că valoarea unei familii nu stă în felul în care arată, ci în felul în care se iubește. Sau, în alte cazuri, poate unele din cele mai dureroase: ale copiilor orfani pentru care “mama” sau “tata” există doar în cărțile ilustrate sau într-o fotografie …
Poate că ar trebui să ne oprim puțin. Să privim dincolo de aparențe, dincolo de poleială și de bucuria afișată.
Poate că ar fi nevoie de mai multă înțelegere și mai puține etichete, de mai puține imagini perfecte și mai mult adevăr, de realitate, astfel încât nimeni să nu se mai simtă exclus sau marginalizat.
Poate că ar trebui să privim lumea cu mai mult suflet și mai puțină judecată. Să ieșim, măcar pentru o clipă, din spațiul nostru sigur și cald, și să vedem oamenii așa cum sunt.. fragili, uneori obosiți, alteori răniți, dar reali. Oameni care pierd, care aleg diferit, care își duc viețile cu demnitate, chiar și atunci când nu se încadrează în tiparele impuse de societate sau nu se potrivesc așteptărilor celorlalți.
Nașterea Domnului ar trebui să fie despre smerenie, despre bunătate și despre iubire, nu despre strălucire, exces sau imagine perfect afişată. Despre mâini întinse, despre prezență, despre a fi acolo pentru cei care au nevoie, mai ales pentru cei care nu știu să ceară.
Crăciunul ar trebui să fie al tuturor. Şi al celor care nu dau bine în poze, care nu au familii “perfecte”, al celor care nu au ce arăta, dar au ce simți. Pentru că ceea ce ne dă valoare nu este acceptarea socială, nici imaginea, nici forma vieții noastre, ci acele lucruri tot mai rare: compasiunea, corectitudinea, empatia, demnitatea, integritatea, blândețea, respectul, loialitatea, generozitatea …, toate acele trăsături care nu se văd, dar fără de care uităm, încet, ce înseamnă să fim oameni.
Crăciun binecuvântat, cu tot ce ne e folos fiecăruia, tuturor!
Anemona TĂNASE
