Meta
Realitatea Vâlceană

Crin Antonescu a preluat mandatul de preşedinte. Băsescu a plecat de la Cotroceni

România are, de marţi, un nou preşedinte. Ce-i drept, interimar. Crin Antonescu a preluat mandatul de la preşedintele suspendat Traian Băsescu şi va rămâne la Palatul Cotroceni cel puţin până pe 29 iulie. După predarea mandatului, Traian Băsescu a plecat de la Palatul Cotroceni la volanul unui Logan gri, făcând cu mâna jurnaliştilor.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a predat, marţi, funcţia de preşedinte al României preşedintelui interimar Crin Antonescu. Accesul presei nu a fost permis la eveniment.

Predarea mandatului a avut loc după ce, luni, Curtea Constituţională a decis că procedura privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată.

În şedinţa din ziua de 9 iulie 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.g) din Constituţia României şi al art.44 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a examinat cererea privind constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a hotărât:

1. Constată că procedura privind suspendarea din funcţia de Preşedinte al României a domnului Traian Băsescu a fost respectată.
2. Constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.
3. Constată că, în conformitate cu dispoziţiile art.98 alin.(1) din Constituţie, interimatul funcţiei de Preşedinte al României se asigură de preşedintele Senatului, domnul George-Crin-Laurenţiu Antonescu.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.