Crin Antonescu, Președinte Interimar al României
După suspendarea din funcție a președintelui României, Traian Băsescu, România are din nou președinte, însă acesta este doar interimar. Este vorba despre actualul președinte al Senatului României, Crin Antonescu.
Curtea Constituțională de la București a decis că procedura suspendării președintelui Traian Băsescu a fost respectată, iar în conformitate cu dispozițiile art.98 alin.(1) din Constituție, interimatul funcției de Președinte al României se asigură de președintele Senatului.
Parlamentul l-a suspendat din funcție, vineri, pe președintele Traian Băsescu, cu 256 de voturi “pentru” și 114 “împotrivă”. Două voturi au fost anulate, din cele 373 exprimate de parlamentari.







