Cupa Vâlcea – Concurs naţional de dans sportiv organizat în Râmnicu Vâlcea
Federaţia Română de Dans Sportiv şi Clubul de dans „Ru Apollo”, organizează la Râmnicu Vâlcea, la data de 10 martie 2012, la sala Polivalentă Traian, cea de a VIII-a ediţie a Concursului Naţional de Dans Sportiv „Cupa Vâlcea”. Cei mai talentaţi dansatori sportivi din toată ţara se vor întrece pe ritmuri de muzică latino, cha-cha, vals sau alte genuri, într-o competiţie care se anunţă plină de antren. „Sunt de admirat copiii care fac eforturi deosebite pentru a urca pe podium. Dansul înseamnă pasiune, dar şi voinţă. Doar cei ambiţioşi s-au dovedit că rezistă să facă performanţă şi aceştia sunt copii foarte buni şi la celelalte materii. Sportul îi pregăteşte pe copii să devină învingători în viaţa de zi cu zi”, a spus profesoara Mihaela Runceanu, de la Ru Apollo. Elevii şi studenţii vor avea intrarea gratuită.
La concursul Precomp. se va dansa (cha-cha şi vals lent), competiţia respectă regulamentul pentru precompetiţional, se vor accepta numai sportivi legitimaţi; se va dansa la seniori ST (vals lent, quick step, vals vienez) şi LA (samba, cha-cha si jive).(C.C.)







