Meta
Realitatea Vâlceană

Cursuri de perfectionare pentru angajatii ETA

Vineri, 8 februarie 2013, a avut loc, la Bucureşti, şedinţa Biroului Executiv al Uniunii Române de Transport Public, al cărui membru este Directorul general al SC ETA SA, Ion Popescu.

O mare parte a discuţiilor, la care au luat parte reprezentanţi ai transportatorilor publici din toată ţara, s-a concentrat pe proiectul INSTRA a€“ Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, care a fost deblocat recent şi prin care se pot obţine fonduri europene pentru pregătirea personalului. ”Proiectul se derulează până în 2014 şi ne oferă posibilitatea ca şoferii, şefii de coloană, şefii de compartimente, personalul de mentenanţă şi managerii societăţii să beneficieze de o serie de cursuri pentru specializarea profesională. ETA îşi propune să participe la mai multe componente ale proiectului, inclusiv cea privind pregătirea managerilor”, declară Directorul general al SC ETA SA, Ion Popescu.

Participanţii la reuniunea URTP au analizat şi tema dezvoltării zonelor metropolitane, în condiţiile în care, în următorii anii, finanţările europene în domeniul transporturilor se vor aloca în acest sistem. „Constituirea zonei metropolitane la Râmnicu Vâlcea, deservită de un singur  operator de transport public,  înseamnă pentru ETA o oportunitate de dezvoltare -  mai multe trasee, mai mulţi călători, şi implicit venituri mai mari, care să permită dezvoltarea societăţii, creşterea standardelor de calitate şi siguranţă, creşterea gradului de confort pentru călătorii noştri”, mai precizează Ion Popescu.

URTP este asociaţia profesională a operatorilor de transport public din România, înfiinţată în 1990. Este o organizaţie independenta, neguvernamentală şi apolitică, desfăşurând activităţi non-profit în domeniul transportului public. De asemenea, reprezintă asociaţia patronală în acest sector de activitate. Următoarea întâlnire a URTP va avea loc în intervalul 21 – 22 martie 2013, când va avea loc Adunarea Generală a Uniunii, la care va participa şi Directorul general al SC ETA SA, Ion Popescu, împreună cu unii dintre şefii de departamente ai societăţii.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.