Dan Niţu a ajuns pe tarlaua pesedistă
Virând cam fără să se asigure către ALDE, senatorul Remus Daniel Niţu riscă să dea cu liberalismul lui 4X4 în gard. Şi nu în orice gard, ci în cel social-democrat, din spatele căruia pândeşte, frecându-şi palmele, Costi Rădulescu. De când aşteaptă el o aşa prada suculentă!
După mulţi, senatorul Niţu nu este chiar cel mai priceput şofer politic din câţi există prin Vâlcea. A semnalizat prea devreme virajul către partidul lui Tăriceanu şi a tras de volan prea târziu, când deja trecuse de indicatorul pe care scrie „ALDE – prima la dreapta”. În aparenţă la dreapta, pentru că, de fapt, un pesedist ghiduş a înlocuit mult prea evidentul „PSD-stânga, înainte, marş” cu galbenul-pai al ALDE, spre destabilizarea naivilor. Drept urmare, un liberal vechi ca Dan Niţu a nimerit pe o tarla pesedistă ca la mama ei, semnalizată intenţionat greşit, în loc să meargă mai departe pe autostrada liberală, aşa plină de gropi cum e ea, dar măcar marcată cu galben.
Să nu ne mirăm dacă îl vom vedea pe senator în campanie alături de PSD. La nivel central, Tăriceanu şi Dragnea au bătut deja palma ca să conlucreze împotriva duşmanului de clasă PNL. La nivel local, lucrurile vor decurge aşa cum s-a stabilit la Bucureşti. Orice abatere va fi sancţionată şi nimeni nu va îndrăzni să acţioneze altfel decât conform planului stabilit. Vrând-nevrând, dacă vrea să spere că va ajunge preşedinte al Consiliului Judeţean şi să-l oftice pe Cristian Buican, Dan Niţu va merge de mână cu noul său prieten, Constantin Rădulescu. Acestuia îi convine să-l sprijine pe Dan Niţu în fantasma sa de câştigare a Consiliului Judeţean, întrucât el se simte mai bine la Bucureşti, unde presa nu este cu ochii pe tine ca în Vâlcea. Costi Rădulescu nu a spus niciodată că îşi doreşte să conducă judeţul, neavând naivitatea să creadă că ar putea vreodată să-l înlocuiască pe predecesorul său, regretatul Ion Cîlea. Bucureştiul are farmecul lui, treburile pot fi foarte bine conduse din Parlament, ai timp destul să te mai bucuri şi de viaţă, nu doar să te cerţi cu liberalii pe banii pentru primării.
Iar la toamnă, când va începe tropăitul pentru Senat şi Camera Deputaţilor, Costi Rădulescu va putea să-i ceară fără probleme lui Dan Niţu să-i întoarcă favorul şi să-l ajute în câştigarea unui nou mandat de parlamentar. Toată treaba e ca în iunie, senatorul să ajungă preşedinte al Consiliului Judeţean. Iar asta însă, e cu dus întors…
Anemona Tănase







